Unităţile de cult vor avea acces la fonduri europene

Publicat: 24 mai 2023, 21:31, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Unităţile de cult vor avea acces la fonduri europene

Unităţile de cult vor avea acces la fonduri europene pentru reabilitarea patrimoniului istoric şi valorificarea acestuia din fonduri europene, potrivit unei ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată, miercuri, de Guvern, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

De asemenea, persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire urmează să beneficieze gratuit de reabilitarea termică a locuinţelor.

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanţate din fonduri europene. Măsura a fost luată pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar şi pentru a asigura accesul rapid, facil şi transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, a căror valoare se ridică la 46 miliarde de euro.

„Continuăm eforturile pentru a ne asigura că România beneficiază de întregul buget aferent perioadei 2014 – 2020 pus la dispoziţie prin politica de coeziune pentru a duce la bun sfârşit proiectele de infrastructură, care reprezintă o prioritate strategică pentru România. În acest sens, am adoptat astăzi noi reglementări care să răspundă situaţiilor identificate în cursul procesului de implementare a proiectelor, astfel încât să eliminăm riscul întârzierii acestora şi să ne asigurăm că cele 5 miliarde de euro pe care le mai avem la dispoziţie sunt folosite pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale românilor şi pentru a sprijini economia, cu accent pe specializare inteligentă, cercetare şi inovare. De asemenea, pentru perioada 2021 – 2027 avem perspectiva unor investiţii de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune şi este obligatoriu ca reglementările aplicabile să susţină obiectivele prioritare stabilite în programele aferente acestei perioade şi să asigure acces facil şi transparent la fonduri”, a declarat Marcel Boloş, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

În același timp, Ordonanţa vizează ajustarea preţurilor la proiectele de investiţii în concordanţă cu evoluţia preţului la materiale şi utilităţi pentru a elimina blocajele în implementare prin raportare la indici anuali publicaţi de INS.

Pentru majorarea valorii eligibile a cheltuielilor unui proiect, beneficiarul fondurilor externe nerambursabile trebuie să utilizeze cel puţin 50% din valoarea eligibilă alocată prin contractul de finanţare.

Actul normativ mai reglementează problemele de proprietate publică în special pentru administratorii care deţin terenuri proprietatea statului pentru a permite autorităţilor publice locale să implementeze proiecte cu impact asupra calităţii vieţii oamenilor precum cele de regenerare şi mobilitate urbană.

De asemenea, ordonanța mai prevede acordarea de sprijin pentru proiectele de cercetare şi transfer tehnologic, astfel încât institutele de cercetare să aibă asigurate condiţiile necesare pentru transferul rezultatelor cercetării în piaţă şi pentru întărirea parteneriatelor cu mediul de afaceri.