Universitatea din Galați are cea mai mare navă de cercetări de pe apele interioare ale Europei

Publicat: 01 sept. 2023, 07:30, de Sorin Costea, în ESENȚIAL , ? cititori
Universitatea din Galați are cea mai mare navă de cercetări de pe apele interioare ale Europei

A sosit în Portul Galați nava „Rexdan”, a Universității „Dunărea de Jos”, construită la Șantierul Naval din Giurgiu și care este cea mai mare navă de cercetări de pe apele interioare ale Europei

Nava „Rexdan” va acoperi o arie geografică vastă, de circa 2.000 de kilometri de pe sectorul navigabil al Dunării, de la Sulina la Passau (Germania) şi va permite operaţiuni de cercetare în cadrul celor 9 laboratoare de la bordul navei, care corespund unor specializări multiple, de chimie, biologie, fizică, ştiinţa mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei și dezvoltare durabilă.

Joi, nava a acostat la Pontonul „Schengen” din Portul Galați, unde a fost întâmpinată de cercetători, profesori și studenți de la Universitatea „Dunărea de Jos”.

„Nava de cercetare şi pasageri pentru voiaje de zi, Rexdan, a ajuns acasă! Putem spune, practic, că de astăzi vom avea funcţional cel mai important centru de cercetare din aceasta parte a Europei, punând, astfel, Galaţiul pe harta mondială a cercetării”, a declarat prof. dr. ing Lucian Georgescu, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Proiect de cercetare interdisciplinară a bazinului Dunării, în valoare de peste 18 milioane euro

Nava „Rexdan” a fost construită în cadrul Proiectului „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea – REXDAN”, implementat pentru crearea unei infrastructuri de cercetare de excelență într-o direcție de cercetare interdisciplinară care urmează domeniul de specializare inteligentă „Energie, mediu și schimbări climatice”.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a obținut pentru dezvoltarea acestui proiect o finanțare în valoare de 91.972.096 lei, adică de peste 18 milioane de euro, prin Programul Operațional Competitivitate, în cadrul categoriei de Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de Cercetare Dezvoltare (CD)/universități.

Infrastructura proiectului va consta din două componente, prima fiind nava „Rexdan”, cea mai modernă navă de cercetare de pe apele interioare ale Europei, care va avea la bord 9 laboratoare.

A doua componentă este un sistem fix de 9 laboratoare complementare cu cele de pe nava de cercetare. Se vor crea în total un număr de 18 laboratoare dispuse pe cele două componente.

Proiectul va acoperi o arie geografică largă, de aproximativ 2000 de kilometri de pe sectorul navigabil al Dunării, de la Sulina la Passau, cu componente extinse din bazinul hidrografic, care acoperă peste 30% din suprafața Uniunii Europene.

Domeniile de cercetare abordate sunt referitoare la apă, sedimente, sol, aer, biodiversitate, batimetrie, hidromorfologie etc., acoperind specializări multiple, respectiv chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă.

„Infrastructura de cercetare REXDAN va contribui în mod direct la creșterea performanței în cercetare prin cooperare internațională, prin conferirea caracterului de excelență la nivelul universității și proiectelor acesteia, prin deschiderea față de cele mai performante echipe de cercetare din Europa și de la nivel internațional lărgit, prin asigurarea noutății științifice și a originalității abordărilor”, au precizat reprezentanții Universității „Dunărea de Jos”.