Cât ne costă prăbușirea CFR Marfă: Guvernul caută 11 milioane de euro pentru plățile restante și disponibilizări
De patru luni, aproximativ 1.500 de angajați ai CFR Marfă nu și-au mai primit salariile. Acum, compania de transport feroviar se îndreaptă spre concedieri colective, a anunțat Ștefan-Ovidiu Popa, ministrul Transporturilor. Nota de plată ar ajunge la 56 de milioane de lei, adică în jur de 11 milioane de euro, bani pe care Executivul Niculescu trebuie să-i găsească pentru salariile restante și compensațiile oamenilor.
Concedieri colective la CFR Marfă: statul plătește 56 de milioane de lei
Compania nu mai are licență de operare încă din primăvară. Atfel, conform ministrului, oamenii au contracte de muncă încă din iunie, dar nu lucrează. Iar salariile nu le-au mai intrat în cont de patru luni.
În ceea ce privește banii, Popa a pus pe masă un calcul în două părți. 19 milioane de lei ar fi necesari pentru salariile restante, iar alte 37 de milioane de lei pentru compensații. Adică un total de 56 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 11 milioane de euro.
Ministrul a recunoscut că, în final, nota de plată ajunge la contribuabili.
„Românii, din păcate, vor plăti salariile restante”, a declarat Ștefan-Ovidiu Popa, în cadrul unei conferințe de presă.
Cum se împart cei 1.500 de angajați ai CFR Marfă
Situația oamenilor rămași în companie nu este aceeași pentru toți. Din cei aproximativ 1.500 de angajați, peste 300 ar avea deja contract de muncă și la Carpatica.
De asemenea, în jur de 900 de salariați ar fi în șomaj tehnic. Iar alți aproximativ 200 ar fi aproape de vârsta de pensionare sau ar fi deja pensionați.
Pentru o parte dintre ei, ministrul vede o soluție la Carpatica. Personalul specializat s-ar putea muta acolo, pentru că noua companie ar avea nevoie de oameni. Ba mai mult, o parte dintre cei care au dat deja interviu la Carpatica ar fi fost acceptați.
Ministrul Transporturilor a insistat că angajații cu experiență sunt căutați.
„Sunt așteptați la Carpatica pentru că este deficit de personal”, a menționat Popa.
Guvernul trebuie să găsească banii pentru salarii și compensații
În afara salariilor restante, concedierea colectivă vine cu propriul cost. Contractul colectiv de muncă ar prevedea cinci salarii compensatorii pentru fiecare angajat disponibilizat.
Ministrul ar fi discutat deja finanțarea cu premierul, cu vicepremierul și cu Ministerul Muncii. Potrivit acestuia, Guvernul este cel care trebuie să găsească banii.
De asemenea, presiunea vine și de la Bruxelles. Comisia Europeană se așteaptă ca CFR Marfă să intre în faliment. Iar orice amânare ar putea aduce României o procedură de infringement, pentru că CFR Marfă și Carpatica au activități asemănătoare.
Popa a subliniat că plata datoriilor către angajați nu închide singură dosarul companiei.
„Pe lângă aceste sume, este nevoie de o concediere colectivă”, a precizat ministrul Transporturilor.
Sindicatele au tras semnalul de alarmă încă din octombrie
Criza de la CFR Marfă nu a apărut peste noapte. În octombrie, sindicaliștii din Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane au avertizat că circulația trenurilor ar putea fi redusă sau chiar oprită.
Motivul invocat de liderii de sindicat a fost lipsa banilor pentru întreținere, reparații și energie. Atunci, ei i-au cerut noului ministru al Transporturilor să grăbească finanțarea căilor ferate.
Printre solicitări s-a aflat și rezolvarea situației celor aproximativ 1.550 de angajați ai CFR Marfă, care nu își primiseră salariile de patru luni.