UPDATE: Guvernul majorează SALARIUL minim de la 1 ianuarie 2020

Publicat: 14 dec. 2019, 10:48, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
UPDATE: Guvernul majorează SALARIUL minim de la 1 ianuarie 2020
Guvernul majorează SALARIUL minim de la 1 ianuarie 2020

Guvernul va adopta în ședința de vineri creșterea salariului minim brut de la suma de 2080 de lei la 2230 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2020. Astfel, valoarea brută a salariului minim va fi majorată cu 150 de lei. Totodată, executivul menține valoarea salariului minim pentru personalul încadrat cu studii superioare la 2 350 de lei lunar.

UPDATE:

„În şedinţa de guvern de astăzi am aprobat hotărârea de guvern care prevede ca salariul minim pentru 2020, este vorba de salariul fără studii superioare, acela rămânând în cuantumul aferent anului în curs, să fie de 2.230 de lei, respectiv, aceasta rezultă într-un venit mediu de 1.297 ( de fapt, netul va fi de 1.346 de lei -n.r.), ceea ce înseamnă o creştere de 83 de lei pentru fiecare salariat”, a spus ministrul Muncii Violeta Alexandru, la Palatul Victoria, citată de Agerpres.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completărileulterioare, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu data de 1 ianuarie 2020, pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabilește la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră”, se arată în Hotărârea de Guvern.

Majorarea salariului minim a fost anunțată de Ludovic Orban care a susținut o creștere de 7,2%.