USR organizează referendum local pentru demiterea unui primar PNL

Organizația locală USR Dumbrăvița, din județul Brașov, a strâns numărul de semnături necesare și inițiază procedura de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului PNL Zachiu Popa.

Conform unui comunicat de presă al USR, au fost strânse 1.100 de semnături, 902 din satul Dumbrăvița și 208 din satul Vlădeni, depășind astfel numărul de 1.023 de semnături necesare pentru declanșarea acestei proceduri.

Inițiativa organizării referendumului a aparținut consilierilor USR din Consiliul Local Dumbrăvița. Aceștia au criticat acțiunile actualului primar PNL, Zachiu Popa, aflat la al cincilea mandat, și faptul că dovedește o lipsă totală de interes în privința respectării legilor și a nevoii de dezvoltare a comunei.

Semnăturile strânse au fost înaintate zilele trecute Prefecturii Brașov, în prezent fiind așteptat ordinul de prefect pe baza căruia va fi organizat referendumul local. Conform consilierilor locali USR, în 30 de zile ar trebui să existe un răspuns cu privire la data organizării referendumului.

Printre motivele de nemulțumire ale cetățenilor față de actualul primar, care au dus la inițierea demersurilor de declanșare a referendumului de demitere, se numără următoarele:

– refuzul de a pune în aplicare legea Fondului Funciar, aducând astfel prejudicii majore bugetului local prin plata de daune, cheltuieli de judecată și penalități;

– absența oricăror măsuri prin care să se asigure respectarea contractului pentru rețeaua de canalizare și apă, contract ce presupune lucrări de întreținere a străzilor la un nivel optim de circulație;

– faptul că actualul primar s-a aflat în incompatibilitate timp de mai mulți ani, ocupând funcția de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței din Dumbrăvița, consiliu din care face parte și cumnata sa, lucru interzis prin lege;

– prejudiciile de sute de mii de euro aduse bugetului local prin atribuirea de diverse lucrări unor firme care nu au capacitatea de a le duce la îndeplinire, lăsând nefinalizate mai multe obiective;

 – întârzierea de luni de zile a lucrărilor la rețeaua de canalizare și apă, precum și a celor de la stația de epurare, din cauză că primăria nu a înaintat documentația necesară eliberării avizelor pentru efectuarea lucrărilor;

 – ignorarea legislației cu privire la gestionarea deșeurilor și neaplicarea măsurilor necesare pentru ca firma de salubritate să își îndeplinească obligațiile contractuale, precum colectarea și transportul separat al deșeurilor, curățenia și întreținerea străzilor etc.;

 – ignorarea siguranței cetățenilor, prin lipsa unui sistem eficient de iluminat public, prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la animalele cu sau fără stăpân sau la ordinea și liniștea publică;

– neasigurarea transparenței actului decizional și ignorarea repetată a solicitărilor făcute de cetățeni.

Consilierii locali USR urmează să solicite prefectului o nouă audiență săptămâna viitoare, pentru a se informa în privința îndeplinirii procedurilor legale și a evoluției întregului proces de organizare a referendumului de demitere a actualului primar.

Inițiativa consilierilor locali USR de la Dumbrăvița nu este una singulară. La sfârșitul lunii septembrie, echipa locală USR Agigea a înregistrat la Prefectura Constanța inițiativa de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului PSD Maricel Cristian Cîrjaliu, depunând numărul de semnături necesare. În prezent, procedura de organizare a referendumului se află în stadiul de avizare a semnăturilor, echipa USR așteptând avizul oficial din partea Prefecturii Constanța.

1 COMENTARIU

  1. IMAGINAȚI-VĂ CĂ SUNTEȚI LA UN PICNIC ȘI SUNT PE CALE SĂ VĂ MUȘCAȚI DIN SANDVIȘ.
    Deodată vezi o muscă care se îndreaptă spre tine, găzduind hrana ta cu ajutorul ochilor și antenelor ei compuși . Reușește să scape de bătaie, aterizează pe sandviș și apoi pare că vomită, chiar vomită cu adevărat pe el!

    Poate părea cam dezgustător, dar musca s-ar putea să-și aerisească propria hrană digerată sau să o scuipe pe a ta .

    Exact aşa sunt şi ai vostri politicieni, infecți. Piesele lor bucale sunt ca un pai spongios. Odată ce aterizează pe mâncarea dvs şi viaţa dvs., trebuie să elibereze sucuri digestive pentru a le lichefia într-o supă predigerată, pe care o pot înghiți.

    Muștele politice şi corupte stau adesea pe lucruri groaznice, cum ar fi un coș de gunoi sau alimente în descompunere, care sunt pline de microbi. Germenii pot face o plimbare și, dacă musca rămâne suficient de mult timp, vă rugăm săriți peste această masă. https://www.youtube.com/watch?v=N23E4jYTExk&t=5s

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole