USR PLUS l-a exclus din partid pe consilierul care a votat bugetului Iașiului

Publicat: 13 mai 2021, 06:00, de Răzvan Zamfir, în News , ? cititori
USR PLUS l-a exclus din partid pe consilierul care a votat bugetului Iașiului

USR PLUS a anunțat miercuri că l-a exclus din partid pe Cezar Baciu, consilierul care a votat alături de consilierii PNL și PMP bugetul municipiului Iași.

Bugetul municipiului Iaşi pentru anul 2021 a fost adoptat în cadrul şedinţei de miercuri a Consiliului Local. La cea de-a treia încercare de a vota bugetul pentru anul 2021 au participat doar 20 din cei 27 consilieri ai Consiliului Local. Printre cei care au votat pentru adoptarea bugetului s-a numărat și Cezar Baciu, consilier USR PLUS care nu a respectat indicația transmisă de conducerea formațiunii din care face parte, aceea de a nu vota bugetul. 

Votul pozitiv a fost dat de cei 11 consilieri PNL, doi consilieri PMP şi un consilier USR PLUS. Pentru a primi aviz pozitiv, bugetul propus pentru anul 2021 avea nevoie de 14 voturi, fapt care nu s-a întâmplat la şedinţele anterioare.

În urma votului „pentru” acordat de unul dintre consilierii USR PLUS, conducerea organizației Iași a decis ca acesta să fie exclus din partid, lucru care va duce, conform legii, la pierderea mandatului.

Bugetul orașului Iași a fost respins de două ori, după ce consilierii locali USR PLUS au refuzat să voteze proiectul propus de primarul Mihai Chirica și susținut de PNL și PMP.

Pentru votarea documentului erau necesare 14 dintre cele 27 de voturi. Proiectul era susținut doar de PNL și PMP (13 voturi) și, pentru a putea fi aprobat, era necesar cel puțin un vot din partea USR-PLUS (nouă consilieri) sau PSD (cinci consilieri).