Va inunda piața UE carnea ieftină de pasăre?

Publicat: 30 iun. 2022, 08:00, de Eliza Popa, în ECONOMIE
Va inunda piața UE carnea ieftină de pasăre?

Ucraina beneficiază de scutire de taxe vamale în Uniunea Europeană. În ultimii ani, Ucraina a asigurat peste o cincime din importurile UE de carne de pasăre de curte, dar sunt și țări nemembre în care a fost un furnizor important.

Potrivit expertului principal în agricultură al Centrului de Competență Agricolă Erste, Zoltán Fórián, marea întrebare este dacă Ucraina va putea crește exporturile și dacă prețurile vor scădea în acest an datorită produselor ieftine ucrainene? Anul trecut, Ucraina a exportat 259.000 de tone de carne de pasăre, în primul rând pe cale maritimă. 103.000 de tone din exporturile sale au mers către statele membre ale UE, iar astfel este considerat al treilea cel mai mare furnizor după Brazilia și Thailanda, după cum notează EURACTIV și Rador.

Producția de carne de pasăre din UE este stabilă la 14 milioane de tone pe an. 82 la sută din această cantitate este – de asemenea, invariabil – carne de pui. Comerțul exterior al UE cu carne de pasăre prezintă un sold pozitiv puternic, exportând în medie de trei ori mai multă carne de pasăre decât intră pe piața sa. Este al treilea cel mai mare exportator din lume, după Brazilia și SUA, iar ca importator se află pe locul patru.

Temeri neîntemeiate?

În primele trei luni ale anului, Ucraina a exportat în UE 21,5 mii de tone de carne de pasăre, în comparație cu 3.300 de tone exportate în aceeași perioadă a anului trecut. Din acest considerent întrebarea titlului articolului este legitimă, potrivit EURACTIV.

Teoretic, Ucraina și-ar putea dubla exporturile de carne de pasăre către Europa, profitând de scutirea de taxe vamale pe tot parcursul anului. Ceea ce ar avea un efect puternic asupra evoluției prețurilor în UE, deși acest scenariu pare ireal, a declarat directorul Camerei Naționale a Crescătorilor de Păsări, Katarzyna Gawrońska. Potrivit interviului publicat pe poultryworld.net, în condițiile actuale, temerile unor operatori europeni în legătură cu creșterea exporturilor de carne de pasăre ucraineană relativ ieftină sunt neîntemeiate. Cifra de anul trecut putea fi mult mai mare, dacă nu ar fi existat politica vamală a UE, a subliniat Gawrońska. Ucraina a reușit anterior aproape să dubleze exporturile sale de carne de pasăre către UE.

O creștere a exporturilor – un miracol

Cel mai important este că aceste estimări ignoră războiul din Ucraina, a spus Gawrońska, care a adăugat că este extrem de greu de inclus în această ecuație impactul ostilităților asupra industriei avicole din Ucraina. Gradul de utilizare a capacităților fabricilor de procesare este extrem de volatilă, problemele de logistică se pot adânci sau pot fi rezolvate peste noapte, iar starea de funcționare a multor ferme este necunoscută. Pe de altă parte, „în actualele condiții de război – chiar și în lipsa completă a tarifelor vamale – menținerea nivelurilor de export de anul trecut ar fi un succes pentru Ucraina, în timp ce toate celelalte creșteri ar fi un miracol”, a spus Gawrońska.

Pentru crescătorii de păsări din Ucraina, menținerea capacității de producție în mijlocul penuriei de energie electrică, furaje și combustibil cauzate de război este o sarcină grea, ca să nu mai vorbim de creșterea capacității de producție.