Valeriu Zgonea, revenire în politică. Ar putea ocupa un post important și extrem de bine plătit

Fost președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea candidează pentru funcția de președinte ANCOM, post deținut în trecut de Sorin Grindeanu. Salarizarea ajunge la aproape 10.000 de euro.

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, marţi de la ora 13.00, pentru a vota un nou preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Pentru conducerea ANCOM candidează şi fostul social-democrat Valeriu Zgonea. Acesta a fost achitat, pe 11 februarie 2022, pentru trafic de influenţă, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă. În prima instanţă, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Birourile permanente reunite ale Camerei şi Senatului au stabilit, pe 26 aprilie, că votul în plenul reunit pentru şefia ANCOM va fi marţi, 9 mai. Până acum şi-au depus candidaturile pentru conducerea ANCOM fostul social-democrat Valeriu Zgonea şi Mihai Eftimie (USR).

Şedinţa comună a Comisiei pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială din cadrul Senatului şi a Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul Camerei Deputaţilor va avea loc luni, de la ora 15.00, pentru a da raport comun privind propunerilor de candidaţi pentru numirea preşedintelui ANCOM.

Mandatul actualului şef al ANCOM Vlad Stoica va expira pe 11 mai.

Pe 11 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a decis  să admită apelul formulat de Valeriu Zgonea împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti şi a hotărât achitarea fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru trafic de influenţă. Decizia magistraţilor este definitivă.

Condamnat la 3 ani de închisoare cu executare într-un dosar de trafic de influență

În urmă cu doi ani, Valeriu Zgonea a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea angajării unei persoane într-o funcţie de conducere în Ministerul pentru Societatea Informaţională.

În ianuare 2018 fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău Dumitru Dobrică peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...