Verde pentru procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Decizia pentru control judiciar a fost amânată
Atmosferă încărcată marți dimineață la Judecătoria Sectorului 1, unde fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-a prezentat pentru a afla dacă măsura controlului judiciar îi va fi prelungită cu încă 60 de zile. A venit însoțit, ca de obicei, de bodyguarzi și a fost primit de câteva zeci de susținători, însă răspunsul instanței nu a venit. Decizia a fost amânată pentru 12 decembrie, în timp ce un alt magistrat a stabilit că procesul pentru propagandă legionară în care acesta este inculpat poate începe.
Decizia privind controlul judiciar, amânată
Potrivit portalului instanțelor, judecătorul de caz a decis amânarea pronunțării privind prelungirea măsurii preventive. Georgescu, aflat sub control judiciar, este obligat să se prezinte periodic la poliție, interdicție pe care a respectat-o și în ziua audierii, deplasându-se ulterior la poliția din Buftea pentru a semna.
La ieșirea din sala de judecată, fostul prezidențiabil a făcut o scurtă declarație în fața presei.
„Ca orice cetățean al României, care se confruntă cu un abuz evident, nu am și nu voi avea decât o singură apărare: legea. Nădăjduiesc că se va face nu doar aplicarea ei, ci un act de justiție. Vă mulțumesc”, a spus acesta, citat de Realitatea TV.
Procesul pentru propagandă legionară merge mai departe
În paralel cu procedura privind măsura preventivă, un magistrat de cameră preliminară a respins cererile formulate de avocații lui Georgescu, prin care aceștia solicitau retrimiterea dosarului la Parchetul General pentru refacerea rechizitoriului. Practic, instanța a stabilit că procesul poate începe.
Dosarul este judecat de magistratul Florin Bărbulescu, fost procuror până în 2022. Apărarea lui Georgescu a cerut în trecut recuzarea acestuia, dar cererea a fost respinsă încă din 1 septembrie. Hotărârea de marți poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Întrebări despre rezultatul Ancăi Alexandrescu, ignorate
După ieșirea din instanță, jurnaliștii l-au întrebat în repetate rânduri pe Georgescu ce opinie are despre scorul obținut de Anca Alexandrescu la scrutinul de duminica trecută, când candidata susținută de AUR s-a clasat pe locul al doilea. Fostul candidat la prezidențiale a evitat complet subiectul și nu a oferit niciun comentariu.
Anterior, Georgescu îndemnase la boicotarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, declarându-se dezis de orice candidat înscris în cursa electorală din preajma datei la care s-a împlinit un an de la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, moment în care el obținuse calificarea în turul final.
Acuzații grave într-un proces cu miză majoră
Călin Georgescu a fost trimis în judecată în iulie 2025 de Parchetul General, sub acuzația de promovare, în public, a cultului persoanelor responsabile de infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război. În plus, procurorii îl acuză că ar fi promovat public idei, concepții și doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, fapte reținute în formă continuată.
În paralel cu acest dosar, Georgescu este vizat și într-un alt caz de mare vizibilitate, în care este acuzat de complot la lovitură de stat. În același dosar este inculpat și Horațiu Potra, lider al mercenarilor. Cazul se află pe rolul Curții de Apel București, în etapa procedurii de cameră preliminară.