Verdict final în cazul „Măcelarului din Balcani”

Publicat: 08 iun. 2021, 21:30, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Verdict final în cazul „Măcelarului din Balcani”

Judecătorii internaţionali pronunţă marţi verdictul final în cazul fostului lider militar al sârbilor din Bosnia Ratko Mladic, condamnat deja în primă instanţă la închisoare pe viaţă pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul războiului dintre 1992 şi 1995 din fosta republică iugoslavă.

Cel supranumit „Măcelarul din Balcani” a fost condamnat în 2017 de fostul Tribunal penal internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY) în special pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica, cel mai grav petrecut în Europa după al doilea război mondial şi care a reprezentat un act de genocid, potrivit justiţiei internaţionale. Este de aşteptat ca marţi judecătorii să confirme sentinţa.

Potrivit avocaţilor lui, Ratko Mladic, arestat la Haga în 2011 după o urmărire de 16 ani, suferă de probleme de sănătate, la cei aproape 80 de ani ai săi. Mladic afirmă că s-a născut la 12 martie 1943, dar tribunalul a reţinut data de 12 martie 1942.

Nume asociat cu crime de război

Fostul general şi-a păstrat o aură de erou în rândul susţinătorilor săi, dar numele lui rămâne asociat cu crimele de război din Bosnia, de asediul din Sarajevo până la masacrul de la Srebrenica, unde peste 8000 de băieţi şi bărbaţi musulmani au fost ucişi de forţele sârbe bosniace.

În pofida pandemiei, rude ale victimelor – între care Munira Subasic, preşedinta unei asociaţii a ‘mamelor din Srebrenica’ – se vor afla la tribunalul de la Haga pentru a-l privi pe călău în ochi.