Verișoreală cu bucluc

Publicat: 08 iul. 2022, 08:45, de Nina Marcu, în SOCIAL , ? cititori
Verișoreală cu bucluc
Caragiale

Știrea asta pe care o scriu acum are iz de Caragiale, parol! Numai el, nenea Iancu, putea să le încâlcească și să le îmbârlige pe toate, de să iasă material spuma spumelor… Avem, în textul ăsta, chestii între neamuri.

Nu de cumetreală, ci de verișoreală. Un român în vârstă de 40 de ani, care trăiește în Italia, a pus ochii pe nevasta vărului lui, aflată și ea în Italia. Cu naturelul simțitor, și nevasta vărului a pus ochii pe văr și a răspuns avansurilor lui. Între cei doi a început, deci, o relație.

Pentru consumarea ei, s-au cazat într-o cameră de hotel din localitatea Spresiano din provincia italiană Treviso. Toate bune și frumoase. Numai că, pe când era dragostea mai dulce și mai în toi, amorezii s-au pomenit în cameră, peste ei, cu 30 de polițiști!

Descindere. Cam aglomerație, parcă, pentru un amantlâc. Să se fi prins vărul că nevasta îl înșală cu neamul lui? Dar 30 de polițiști? 30?!? Pentru un don Juan? La întrebările astea n-a fost niciun răspuns. Cert este că bărbatul a fost arestat pentru jaf armat. Jaf armat?!? Da, petrecut în Austria.

Și, de fapt, nu unul, ci două. A durat zece zile până ce iubărețul, prin avocatul lui, a edificat problema. Vărul lui, înșelatul, să-i zicem așa, cu care arestatul semăna – și seamănă, na, că nu s-a schimbat asta între timp – foarte bine, ba, avea, la fel ca el un tatuaj, i-a furat datele de identitate. Nume, prenume, vârstă, loc de naștere și de domiciliu, cod numeric personal, tot!

Pare o poveste cum am zis, din Caragiale. Dar e din cotidian. Vărul hoț a folosit identitatea iubărețului în Austria, unde a comis două jafuri armate. Era căutat prin toată Europa. Fără niciun rezultat. Și, cum vărul furat venise la hotel cu nevasta celuilalt, autoritățile i-au luat urma.

Greu cu verișoreala, știu… Un văr i-a furat celuilalt nevasta, vărul ălalalt i-a furat primului identitatea… După ce clarificarea a fost făcută, vărul iubăreț a fost eliberat și, în locul lui a intrat în arest vărul infractor care a fost depistat în Belgia, în urma unor interceptări telefonice. Povestea e relatată de publicația locală Treviso Today.