Veste proastă pentru fanii muzicii foarte bune din România: Artmania nu se va mai ține în 2026

Publicat: 25 apr. 2026, 07:39, de Andrei Ceausescu, în Culture , ? cititori
Veste proastă pentru fanii muzicii foarte bune din România: Artmania nu se va mai ține în 2026
Sursa foto: Sibiu Turism

După 20 de ani și 18 ediții, ARTmania Festival nu se va desfășura în 2026 în formatul cu care publicul este obișnuit, au anunțat organizatorii. Decizia vine în urma unui blocaj legislativ prin intrarea in vigoare a Normativului pe care, în ciuda demersurilor repetate, nu l-am putut depăși la timp pentru ediția din acest an.

Contravaloarea biletelor va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing. Procedura este detaliată la finalul acestui newsletter.

”În locul ediției obișnuite, vă invităm la ARTmania Festival 2026 – „in Context” (24-25 iulie 2026), un format adaptat, cu acces gratuit, prin care alegem să rămânem alături de comunitatea noastră”, se spune în comunicatul organizatorilor.

O moștenire construită cu efort real

Două decenii în care Sibiul a devenit, în fiecare vară, o capitală europeană a rock-ului. Pe scena din Piața Mare au urcat artiști care au definit generații: KORN, Dream Theater, Nightwish, Within Temptation, Opeth, Apocalyptica, Meshuggah, Serj Tankian, Die Toten Hosen și mulți alții.

”De-a lungul anilor, chiar și în cele mai dificile contexte economice, am ales să ne respectăm publicul:

– am susținut ediții în pierdere, fără să renunțăm la calitatea artistică;
– am refuzat compromisurile în ceea ce privește programul;
– am funcționat întotdeauna cu toate autorizațiile necesare și am fost printre primele evenimente din România care au implementat asigurări de răspundere civilă pentru siguranța participanților.

Pentru noi, standardul ARTmania a însemnat întotdeauna calitate internațională, respect pentru public și coerență artistică”, se spune în comunicat.

Impact real în comunitate

ARTmania este, de două decenii, mai mult decât un eveniment cultural – este un motor economic și un catalizator pentru comunitatea sibiană:

– Turism: peste 7.000 de participanți anual, dintre care majoritatea provin din afara orașului și din străinătate.
– HoReCa: festivalul generează unul dintre cele mai ridicate grade de ocupare hotelieră din sezonul estival sibian, cu activitate intensă în restaurante și cafenele.
– Investiții locale: sume semnificative direcționate anual către furnizori din Sibiu.
– Capital uman: peste 200 de voluntari formați anual și colaborări constante cu profesioniști locali.
– Acces pentru tineri: prin programul Rock Talk – School of Rock, tinerii sub 25 de ani au acces gratuit sau la tarife reduse la evenimentele festivalului și întâlniri directe cu artiști internaționali.
– Promovare: Așezarea Sibiului pe harta festivalurilor de muzică relevante la nivel european.

Publicul ARTmania este unul educat, fidel și implicat – un public care a susținut constant scena culturală și economia locală.

De ce s-a ajuns aici?

Blocajul normativ
Începând cu 1 mai 2025, a intrat în aplicare Normativul P118/1-2025 privind securitatea la incendiu, emis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber, în special asupra celor cu acces pe bază de bilete și cu perimetru delimitat prin sisteme de împrejmuire.

Pe scurt: sunt impuse distanțe de siguranță față de clădiri care, în configurația istorică a Pieței Mari din Sibiu, reduc drastic suprafața utilizabilă.

Concret:
– amenajările pentru spectacole sunt încadrate la niveluri de stabilitate IV sau V;
– se impun distanțe de siguranță de 12-15m față de clădiri, care cresc la 24-30m pentru capacități de peste 400 de persoane;
– aceste distanțe trebuie respectate inclusiv față de terasele comerciale din Piața Mare.

În configurația actuală a Pieței Mari, aplicarea acestor prevederi reduce drastic suprafața utilizabilă pentru festival la aproximativ 1.300 mp, comparativ cu 7.120 mp în anii precedenți.

Practic, organizarea unui festival de talie internațională în Piața Mare devine imposibilă.

Blocajul administrativ în lanț

Această dependență nu este o interpretare a noastră. Ea este menționată explicit de Primăria Municipiului Sibiu, prin formula-standard inclusă – cu bold, italic și subliniere – în orice aviz de adunare publică emis pentru evenimente în aer liber:

„Pentru amenajări / amplasare mobilier se va obține autorizația / avizul ISU Sibiu. Implementarea măsurilor dispuse de ISU Sibiu este exclusiv în sarcina organizatorului, iar de îndeplinirea lor este condiționată valabilitatea prezentului aviz.”

Cu alte cuvinte, lanțul de avize este blocat din start:

– fără aviz/autorizație ISU → avizul de adunare publică este nul;
– fără aceste avize → evenimentul nu poate fi organizat legal.

În lipsa autorizațiilor, riscurile devin majore: evenimentul poate fi oprit în teren, orice incident atrage răspundere contravențională sau penală, iar polițele de asigurare devin inaplicabile.

De ce 2025 a fost posibil, iar 2026 nu?

Răspunsul ține de momentul punerii biletelor în vânzare.

Biletele pentru ediția din 2025 au fost puse în vânzare în vara anului 2024, înainte de intrarea în vigoare a Normativului P118/1-2025. Evaluarea și obținerea avizelor s-au realizat, așadar, în baza cadrului legislativ anterior, cu măsuri compensatorii convenite împreună cu autoritățile – soluție care a permis organizarea evenimentului în condiții de siguranță și în deplină legalitate.

Pentru 2026, aceeași abordare nu mai este posibilă. La momentul punerii biletelor în vânzare, noul normativ era deja în vigoare. Procesul de avizare se desfășoară, în mod obligatoriu, în baza cadrului actual, iar acesta face imposibilă organizarea unui festival de talie internațională în configurația istorică a Pieței Mari.

În vara anului 2025, atât ARTmania, cât și ceilalți organizatori de evenimente mari au semnalat și au discutat cu autoritățile dificultățile de implementare a noului normativ, primind asigurări că vor fi operate corecții după încheierea sezonului festivalier. În lipsa unor clarificări sau modificări până la finalul lunii august 2025, ARTmania a decis suspendarea vânzării biletelor, începând cu 1 septembrie 2025, în așteptarea acestor clarificări și a rezultatelor demersurilor întreprinse atât de noi, cât și de AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), pentru soluționarea acestor aspecte care afectează, în mod diferit, mai mulți organizatori, în funcție de specificul fiecărui eveniment.

Demersuri și lipsa predictibilității

Din vara anului 2025, împreună cu alți organizatori și cu AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale), am făcut numeroase demersuri pentru clarificarea acestor norme. Deși autoritățile au semnalat că lucrează la precizări, niciun cadru normativ revizuit nu a fost publicat oficial până la data acestui newsletter.

Un festival de această anvergură nu poate fi contractat pe baza unor semnale informale. Între timp: artiștii internaționali și-au închis calendarele; în lipsa ofertelor ferme, au contractat alte festivaluri; termenul minim necesar organizării (6+ luni) a fost depășit.

Organizarea unui festival ca ARTmania presupune investiții de sute de mii de euro în avans. În lipsa unui cadru legal clar, aceste investiții nu mai pot fi asumate responsabil.

Ce se întâmplă în 2026: „in Context”

”Pentru că ne dorim să rămânem alături de comunitate, ediția din acest an va avea un format special:

ARTmania Festival 2026 – „in Context”

o Acces gratuit pentru public
o Format adaptat contextului actual
o Organizare condiționată de finanțarea prin Agenda Culturală a Municipiului Sibiu

Programul va fi anunțat imediat după publicarea rezultatelor evaluării”, se mai arată în comunicat.