Vești mari pentru românii care locuiesc la casă. Anunțul Ministrului Mediului, Mircea Fechet.

Publicat: 10 mai 2025, 21:08, de Patrisia Brătan, în ACTUALITATE , ? cititori
Vești mari pentru românii care locuiesc la casă. Anunțul Ministrului Mediului, Mircea Fechet.
sursa foto: Pixabay

Statul oferă 30.000 de lei pentru românii care locuiesc la casă, dar cu o contribuție minimă din partea beneficiarilor, anunță Ministrul Mediului, Mircea Fechet. Este vorba despre cei care vor își monteze panouri fotovoltaice prin intermediul programului Casa Verde Fotovoltaice. 

Ce trebuie facă românii care locuiesc la casă pentru a accesa fondurile

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat faptul că s-au aprobat peste 19.000 de dosare din programul Casa Verde Fotovoltaice. Astfel, românii pot beneficia de sprijin financiar pentru montarea panourilor fotovoltaice.

„Încă aproape 19.000 de familii din România au pășit astăzi pe drumul independenței energetice! Ne bucurăm pentru fiecare român care a înțeles importanța achiziționării panourilor fotovoltaice”, spune Mircea Fechet, Ministrul Mediului, conform Capital.ro.

În încheiere, Fechet precizează programul sprijină și economia prin crearea unor locuri noi de muncă.

Contribuția beneficiarilor pentru panourile fotovoltaice

Ajutorul poate atinge pragul de 30.000 de lei, însă cu contribuția celor care vor sprijinul din partea programului. Aceștia vor avea de scos din buzunare minimum 3.000 de lei în cazul în care vor beneficieze de ajutor de la stat.

Din totalul celor 19.000 de dosare, 18.730 de dosare aparțin persoanelor fizice, iar 622 aparțin unităților de cult.

„Finanţarea acordată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este de maximum 30.000 de lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia contribuţiei proprii a beneficiarului de 3.000 lei”, a transmis Administrația Fondului pentru Mediu.

Acest val de aprobări vine în contextul în care, în urmă cu câteva săptămâni, alte peste 10.000 de dosare au fost validate. Se pare că românii se arată tot mai interesați de energia regenerabilă.

Vor exista finanțări și pentru pompe de căldură, spune Mircea Fechet

Ministrul Mediului a anunțat zilele trecute nu vor fi finanțări doar pentru panouri fotovoltaice, ci și pentru pompe de căldură.

„Anul acesta ne propunem să fim și mai ambițioși. Urmează să finanțăm nu doar panouri și acumulatori, ci vom finanța și pompe de căldură, la fel cum ne propunem să finanțăm stocare pentru acei români care și-au instalat panouri fotovoltaice din banii lor”, a precizat acesta.