Victimele războiului din Ucraina: Cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi până acum

Până acum cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi în război, a informat Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Ucraina pe canalul său Telegram, potrivit BBC.

Cel puţin 20 de jurnalişti au fost ucişi în Ucraina de la începutul invaziei ruse din 24 februarie, a informat Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Ucraina pe canalul său Telegram.

Instituţia a publicat o listă cu numele lor şi a spus că acestea sunt doar decese confirmate de procuratura generală. Unii dintre ei erau jurnaliști străini, a mai adăugat sindicatul.

Printre cei care şi-au pierdut viaţa se află un cameraman de la Fox News, Pierre Zakrzewski, care a fost ucis în timp ce transmitea războiul rus din Ucraina, regizorului american Brent Renaud, care a fost ucis în oraşul ucrainean Irpin.

Fotograful ucrainean Maksim Levin, despre care nu mai existau veşti de trei săptămâni, a fost găsit mort după retragerea trupelor Rusiei de pe teritoriul apropiat Kievului, a anunţat preşedinţia ucraineană, potrivit Le Figaro.

 

1 COMENTARIU

  1. Multe afirmații anterioare ale Rusiei, inclusiv săptămâni de insistență a Kremlinului înainte de război că Rusia nu avea de gând să invadeze, s-au dovedit false, iar Moscova a justificat războiul printr-o campanie elaborată de dezinformare, inclusiv afirmații că Ucraina este controlată de naziști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...