PRO România și ALDE au fuzionat: Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de prim-ministru

Publicat: 08 nov. 2020, 15:30, de Raluca I. Heroiu, în POLITICĂ , ? cititori
PRO România și ALDE au fuzionat: Victor Ponta, desemnat de Congres pentru funcția de prim-ministru
Ponta - Tăriceanu Pro România

PRO România și ALDE au decis, într-un congres comun, fuziunea celor două partide și modificările statutare aferente. Victor Ponta a fost desemnat de Congres, cu unanimitate de voturi, pentru funcția de prim-ministru. Tot astăzi a fost lansat și programul electoral al PRO România pentru alegerile parlamentare.

Victor Ponta a prezentat cinci măsuri pentru prima zi de guvernare, respectiv Venitul Minim de Criză, Sprijinul Economic de Criză, Programul Național de Testare, Redeschiderea tuturor școlilor și Redarea demnității și respectului datorat hainei militare.

„Sunt absolut convins că împreună suntem mai puternici. Proiectul nostru este bazat pe două principii esențiale. Primul este că trecem împreună peste această perioadă de criză. Este oferta principală a PRO România. Al doilea principiu este că noi vedem ieșirea sau trecerea prin criză cu românii la serviciu, la muncă, nu în lockdown, cu copiii la școală, nu acasă sau în fața calculatorului, iar vârstnicii respectați în această perioadă, nu îi închidem în casă, nu fugim de ei! Așa trebuie să trecem prin criză. Împreună. Nu suntem de acord nici cu închiderea României, nici cu închiderea școlilor, nici cu panica pe care o vedem în fiecare zi. PRO România are un program concret, o echipă bună și un candidat de prim-ministru. Sunt onorat și dornic să fiu acest candidat. Ne apucăm de treabă, suntem PROmisiunea ieșirii din criză!”, a spus Victor Ponta la începutul Congresului.

Măsurile propuse de Ponta

Venitul Minim de Criză: asigurarea resurselor minime pe perioada crizei pentru fiecare român din țară sau din străinătate. Se acordă tuturor celor care au venituri sub 2000 de lei.

Sprijinul Economic de Criză: plan anticriză care permite IMM-urilor să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă. Acesta prevede reduceri de TVA, anularea unor obligații fiscale, sprijin pentru plata chiriilor, amânarea unor rate bancare, redeschiderea afacerilor, acordarea de granturi și eficientizarea programului IMM Invest.

Educație: reîntoarcerea în școli, în condiții de siguranță, și testarea repetată a tuturor celor din sistemul de învățământ. De asemenea, se propune redeschiderea cabinetelor medicale școlare pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor.

Sănătate: implementarea unui program care să permită testarea tuturor, cu decontare pentru cei care optează să se testeze în privat.

PROmisiunea relansării economice: Se propune un Proiect Național de Investiții în infrastructură, agricultură, educație, sănătate și mediu. Pentru reconstrucția României post-criză, se instituie PROiectul România – Marile Reforme în administrația publică și fiscală. Totodată, PRO România militează pentru redarea demnității și respectului pentru haina militară prin revenirea la forma inițială a legii 223/2015.