Victor Ponta este în continuare membru PSD
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/victor-ponta.jpg)
Conducerea PSD anunța în martie 2025 că fostul premier și lider PSD, Victor Ponta, a fost dat afară din partid, dar și acum este bine-mersi membru…PSD.
Deputatul PSD de Dâmbovița, Victor Ponta, a fost dat afară din partid pe 12 martie 2025, la scurt timp după ce și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale, ca independent.
Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, unde s-a înregistrat un singur vot împotrivă, cel al liderul PSD Bistrița Radu Moldovan.
Adio, dar rămân cu tine!
Imediat după ce a fost dat afară din PSD, Victor Ponta a fost demis de la șefia Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaților și numit simplu membru în Comisia pentru industrii şi servicii.
Ulterior, Marcel Ciolacu a plecat de la șefia PSD, iar locul său ca președinte interimar al PSD, a fost luat de Sorin Grindeanu, care acum este și președintele Camerei Deputaților.
Cum între Ponta și Grindeanu este o relație de peste 25 de ani, „Mickey Mouse” este în continuare membru PSD. Încurcate-s căile Domnului când vine vorba de politica dâmbovițeană, adică adio, dar rămân cu tine!