Victorie pentru asociațiile patronale: Plajele pot fi închiriate! În ce condiții

Publicat: 29 apr. 2022, 13:30, de Eliza Popa, în News , ? cititori
Victorie pentru asociațiile patronale: Plajele pot fi închiriate! În ce condiții

Guvernul a emis o Ordonanță de urgență prin care plajele, lărgite anul trecut, să fie închiriate, în această vară, operatorilor din vecinătatea acestor noi suprafețe de nisip. Se evită astfel scandalurile din vara trecută când turiștii erau revoltați pentru că nu puteau avea șezlonguri și umbrele pe țărmul mării.

Ordonanța este valabilă doar în această vară. Actul normativ este dedicat unui număr de aproape 200 de operatori care au plaje închiriate în Mamaia și Mamaia Nord. Anul trecut, printr-un proiect european, plajele din dreptul lor s-au lățit cu până la 300 de metri. Nu au avut voie să pună șezlonguri pe ele, spre revolta turiștilor. Acum, s-a făcut dreptate, spune președintele Asociației Patronale RESTO Mamaia, Roberto Tortora.

„Plajele vor fi date sub formă de chirie, prin atribuire directă, operatorilor care au beach baruri în spate și responsabilitate de a ține plajele în curățenie, amenajate, întreținute”, a spus Tortora pentru Europa FM.

Ridicarea construcțiilor pe plajele lărgite este interzisă

În Ordonanță nu se specifică dacă operatorii de plajă au voie să desfășoare activități comerciale, precum închirierea șezlongurilor contra cost. Ridicarea construcțiilor pe plajele lărgite este însă interzisă. Există și aici o soluție, după cum susține Robertoro Tortora:

„Noi am sugerat să ne lase să punem niște beach baruri mobile, pe roți, micuțe, strict minim necesar ca să putem să dăm o apă, un suc, acolo exact lângă șezlonguri, adică la firul apei”.

În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, operatorilor eligibili pot depune cereri pentru închirierea suprafețelor noi de plaja, iar Apele Romane Dobrogea Litoral va încheia în maxim 20 de zile, actele aditionale.