VIDEO Dan Barna și liderii USR cer vehement demisia ministrului de Interne!

USR cere prin vocea lui Dan Barna demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, pentru modul în care forțele de ordine au fost surprinse marți de protestul organizat de AUR la Parlament.

”Miniștrii Guvernului Ciucă refuză cu lașitate să vină în Parlament să discute bugetul din cauza protestului cu accente violente. Se feresc la cea mai mică adiere de protest. Dacă ministrul Bode nu e în stare să organizeze efectivele de jandarmi ar fi cazul să își dea demisia și să fie propus alt ministru. Cer miniștrilor să vină în comisiile parlamentare și să discute bugetul. Această scuze jenantă și exemplu de lașitate induce sentimentul de neîncredere și incapacitate refuzând să discute acest lucru. Este de neacceptat ca în cadrul unui protest anunțat, previzibil, forțele de jandarmi să fie atât de diafane, încât protestatarii să intre în curte, cum s-a întâmplat azi dimineață. Și în interiorul Parlamentului, domnul Simion a încercat să busculeze sesiunea de vot final. A demonstrat că e un partid de extremă”, a declarat Dan Barna.

Deputatul Dan Barna mai spus că miniștrii din Guvernul Ciucă refuză ”cu lașitate” să vină în Parlament pentru a discuta bugetul inducând ”un sentiment de neîncredere”.

Barna a repetat în mai multe rânduri că gestul miniștrilor este ”de lașitate” și că premierul Ciucă ar trebui să îl demită pe Lucian Bode din funcția de ministrul al Afacerilor Interne pentru că nu a organizat corespunzător efectivele de jandarmi.

Despre George Simion și AUR Dan Barna a declarat că au demonstrat că sunt ”de extremă” și a amintit că inclusiv în interiorul Parlamentului au fost tentative de ”busculare a sesiunii de vot final”.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Portul Constanţa se pregătește pentru noua recoltă: Toate drumurile intens circulate...

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa anunță că, în următoarele două luni, adică până la începerea campaniei de recoltare, toate drumurile intens circulate...

Prefectul de Prahova îi face concurență lui Iulian Dumitrescu la preşedinţia...

Virgiliu Nanu, preşedintele PSD Prahova și prefectul județului, îi face concurență lui Iulian Dumitrescu, acuzat de corupţie şi aflat sub control judiciar, la preşedinţia...