VIDEO Regele Mihai I: Speranța unui viitor în democrație în negura anilor totalitarismului. Unde am fi fost azi?

25 octombrie 1921, atunci, în urmă cu un veac, se năștea ultimul rege al românilor, Mihai I, personalitate a istoriei planetare, singura personalitate din țara noastră care a rămas după Marea Unire în arhiva istoriei continentale drept un autentic realizator al unui act salvator pentru Europa, odată cu 23 august 1944. Totuși, în memoria multor români a rămas întrebarea: ”oare unde ar fi fost România azi dacă ar fi continuat și după război ca monarhie?”.

Regele Mihai se păstrează drept unul dintre cele mai puternice modele contemporane pentru o politică de stat ruptă de viciile comunismului și ale tranziției, o legendă vie a politicii și a istoriei deopotrivă, simbolul unei confruntări care a marcat ultimii 70 de ani, cei mai dificili din trecutul statului român modern. Mihai I a fost ultimul monarh al României, cel mai tânăr rege din toată istoria noastră, primul și singurul nostru rege născut în granițele României Mari, cel mai longeviv rege istoria omenirii care a supraviețuit 90 de ani de la propria încoronare, ultimul șef de stat participant efectiv la cel de-al doilea război mondial și ultimul Suveran al Europei de Est înaintea prăbușirii democrațiilor.

Viața lui Mihai nu a fost însă nu a fost simplă și lipsită de griji niciodată. Forța caracterului în fața vitregiei destinului s-a arătat încă din primii ani de viață, atunci când a fost nevoit să înfrunte nu doar relația complicată dintre părinți, ci și o situație neașteptată, de a prelua Coroana, abandonată de tatăl său, și provenind de la bunicul său, care întregise România Mare. Regele-copil simboliza și atunci speranțele celor care vedeau în el un nou Carol I, pregătit să fie crescut în tradiția românească, cu spiritul german și integritatea străbunicului său, dar cu blândețea și empatia lui Ferdinand. Detronat de propriul tată, Mihai a trăit tragedia cea mai mare a unei copilării, aceea de a fi despărțit de mama sa, experiență care avea să-i impregneze o fire emotivă pentru tot restul vieții. Încoronat din nou la 19 ani, acest adolescent a fost ținut departe de treburile publice de unul din cei mai mari dictatori și criminali pe care istoria Europei i-a avut în anii 40, Ion Antonescu. Confruntarea dintre mareșal și rege nu a fost doar una politică, ori militară, a fost din prima clipă confruntarea dintre bine și rău, dintre spiritul totalitar și păstrarea statului român, dintre decizii genocidale și apărarea vieții semenilor săi.

Prin actul de la 23 August 1944, atunci când a întors armele de partea aliaților va rămâne pentru eternitate în istoria românilor drept cel care a salvat integritatea și statalitatea României, a scurtat frontul hitlerist cu 500 de Km și a cruțat sute de mii de vieți omenești. Gestul său, prin care a întors destinul continentului european, lăudat de liderii lumii, a fost momentul astral despre care a vorbit toată viață, cu amărăciunea de a se justifica și cu modestia de a izbăvi ceea ce o întreagă pleiadă de politicieni, militari de carieră sau servicii secrete nu reușiseră. 23 August 1944 rămâne proba vieții lui de mare monarh și Suveran, un act făcut de cel mai tânăr Rege al românilor, maturizat grăbit de viața-i dură. Până la ruptura de la 1947, regele a fost încrustarea statalității românești, apărător al valorilor europene, al năzuințelor românești și al drumului european

Unde ar fi ajuns România azi dacă regele Mihai n-ar fi fost forțat să abdice?

Înainte de orice trebuie punctat că regele nu putea refuza semnarea decretului de abdicare. Cei doi lideri români comuniști, respectiv premierul Petru Groza și ministrul său Gheorghe Gheorghiu-Dej, au amenințat cinic în acea seară de decembrie 1947 că, în caz de refuz, pot declanșa un masacru, a cărui responsabilitate ar fi urmat s-o suporte însuși Suveranul. În plus, palatul fusese complet izolat. Liniile telefonice erau întrerupte, iar gărzile desființate și înlocuite cu trupe ale diviziei „Tudor Vladimirescu”, constituite din prizonieri români, instruiți și îndoctrinați în Uniunea Sovietică. Deci, în acea zi de 30 decembrie 1947, regele nu avea alternativă. Degeaba contase pe răspunsul la un memoriu înaintat încă din 1945 președintelui american Roosevelt, pentru a cere ajutor față de abuzurile forțelor de ocupație sovietice, aflate atunci în țară. Prin memoriul său, tânărul rege Mihai I incrimina încălcarea sovietică a prevederilor armistițiului, fără explicație. Se referea în principal la confiscarea bunurilor românești dar și la susținerea grupurilor de comuniști care incitau la dezordine. Regele conta că Occidentul nu va lăsa de izbeliște o țară care repornea pe drumul ei democratic, drum de la care a fost abătută printr-un nefericit concurs de împrejurări ale istoriei. Occidentul însă nu se arată sensibil la problemele democrației în acel ceas. Vădit lucru, se ferea să tulbure propriile relații cu uriașul aliat din Răsărit, care devenea tot mai clar un potențial adversar și risca să amenințe pacea lumii. O eventuala intervenție a SUA în sensul memoriului înaintat de regele României ar fi putut fi primită de URSS cu bunăvoință protocolară, dar ar fi putut provoca la fel de bine și furia imprevizibilei URSS. Teama față de acest din urmă pericol a primat, iar memoriul înaintat de rege a rămas că piesa arhive. Căci iată ce scrie Departamentul de Stat către Ambasada din București, în legătură cu memoriul regelui României: „Nu se consideră oportun să se dea un răspuns formal scrisorii regelui (…) într-o perioada când noi căutam să ajungem la o baza comună cu Guvernul Sovietic în legătură cu situația României. Nu dorim, totuși, ignorând scrisoarea regelui, să întărim impresia pe care el o poate avea că în Statele Unite nu exista înțelegere pentru problema României. Sunteți prin urmare autorizat să-i spuneți regelui că vi s-a comunicat să-l informați că președintele Roosevelt a primit scrisoarea și că acest guvern privește cu simpatie dorința României de a recâștigă locul printre națiunile independente și iubitoare de pace în lume...”. „Privește cu simpatie” – este tot ce puteau face la acea dată SUA pentru România.

România este un caz aparte în Europa de Est. Poate pentru că era cea mai stabilă țară din zonă, încrederea în monarhie n-a fost zdruncinată nici în perioada antebelică, dar nici în anii războiului. În plus, regele Mihai I se bucura de un prestigiu fără egal în țara sa, salvată de la pieire într-un al doisprezecelea ceas, chiar de rege. Totuși, dacă liderii occidentali, și în primul rând ai SUA, n-ar fi lăsat atunci Romania la mâna sovieticilor, țara și-ar fi păstrat sistemul de guvernământ și ar fi ajuns astăzi cel puțin la nivelul de dezvoltare înregistrat de alte tari precum Belgia, Olanda, Danemarca sau micuțul – dar prosperul – Luxemburg. Sub autoritatea regală, nu s-ar fi promovat în conducerea instituțiilor, a ministerelor și chiar a guvernelor atâtea mediocrități intelectuale, începând cu Gheorghiu-Dej sau Ceaușescu și terminând cu actualii lideri politici. Însuși regele, neangajat politic în niciun fel, ar fi știut să se ridice la înălțimea unui mediator necontestat al societății, așa cum societatea din ultimele decenii nu reușește s-o facă. Societatea însăși ar fi avut, în persoana regelui, acel model de integritate pe care îl căuta de multă vreme. Regii României au încurajat meritocrația care azi ne lipsește și au descurajat abuzurile sau corupția. Sub aspect economic, România s-ar fi bucurat, ca și țările vest-europene, de beneficiile planului Marshall. Asta ar însemna refacerea economiei, dar și dezvoltarea pe baze noi a agriculturii, învățământului, ocrotirii sănătății și protejării mediului. Folosind oportunitatea planului Marshall, nimic n-ar fi oprit România să aibă astăzi o infrastructură solidă. Față de toate celelalte țări din estul Europei, România avea avantajul celor mai bogate și diversificate resurse naturale, de la cereale la petrol și gaze, de la hidroenergie la minereuri și la zootehnie. În plus, față de alte țări care își căutau după război o nouă identitate, un nou început, aș zice chiar un nou loc în istorie, România ar fi avut avantajul de a fi deja o monarhie stabilă, condusă de un monarh tânăr, care și-a dovedit într-un moment greu al istoriei curajul, înțelepciunea, capacitatea și a acționat singur pentru salvarea țării după o luptă pierdută, scurtând totodată lupta pe întregul continent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Austria este una dintre țările care se opune ca România să adere la spațiul Schngen SURSA FOTO: https://www.schengenvisainfo.com/

Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen

Refuzul categoric al Austriei de a intra România în Spațiul Schengen ascunde o mulțime de interese economice și financiare uriașe. Potrivit informațiilor noastre provenite din...