VIDEO Victimele de la Colectiv, omagiate în fața plenului de la Senat

La propunerea președintelui Senatului, portretele celor 65 de victime ale incendiului de la Colectiv au fost expuse în fața intrării în plenul camerei superioare a Parlamentului. Ilustrarea acestor portrete are ca scop omagierea memoriei victimelor Colectiv dar şi pentru a aduce în lumina publică faptul că această tragedie nu şi-a găsit dreptatea nici după 6 ani.

Colectiv a fost o tragedie care a lăsat urme adânci în societatea românească. Am decis să expun portretele celor 65 de victime la Senat pentru a omagia memoria lor şi pentru a aduce în lumina publică faptul că această tragedie nu şi-a găsit dreptatea nici după 6 ani.  Parlamentari, personal tehnic sau vizitatori, vor putea vedea portretele celor răpuşi de un sistem îngenuncheat de corupţie”, a scris preşedintele Senatului, Anca Dragu, pe Facebook.

Organizaţia non-guvernamentală Geek for Democracy a primit acordul Secretariatului General al Senatului de a permite expunerea portretelor celor 65 de victime ale incendiului de a Colectiv, parte din protestele civice ale ultimilor ani.

”Am acceptat această solicitare pentru ca parlamentarii aleşi şi vizitatorii Parlamentului să se confrunte cu aceste imagini care să le reamintească că problemele grave care au cauzat şi grăbit sfârşitul acestor tineri nu s-au rezolvat. Corupţia, nerespectarea procedurilor şi lipsa de asumare a responsabilităţii în sistemul sanitar continuă să producă victime iar sistemul judiciar nu este capabil să regleze derapajele din societate şi să aducă dreptate. De 6 ani nu reusim să depăşim aceste probleme iar pandemia le-a acutizat, societatea noastră are nevoie de memorie şi dreptate”, a scris Marian Rădună, vicepreşedinte al organizaţiei, într-un mesaj pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Dănuț Păle ține CV-ul la secret. A dezvoltat o afacere de...

Afacerile de tip cartel au devenit o normalitate în România. În timp ce directorii sau șefii din instituții semnează pentru contracte din bani publici...