Virgil Guran a răbufnit la adresa primarilor liberali care cochetează și cu PSD! ”Să plece”

Publicat: 15 mart. 2024, 23:11, de Filon Stan, în POLITICĂ , ? cititori
Virgil Guran a răbufnit la adresa primarilor liberali care cochetează și cu PSD! ”Să plece”
Virgil Guran a rabufnit la adresa primarilor liberali care cocheteaza si cu PSD

Preşedintele PNL Dâmboviţa, senatorul Virgil Guran, s-a cam săturat să-și vadă colegii liberali cum trec în barca PSD. Acesta a venit cu un mesaj clar pentru primarii liberali care cochetează și cu PSD.

Virgil Guran a răbufnit la adresa primarilor liberali care cochetează și cu PSD! Senatorul liberal a ajuns, probabil, la capătul răbdării după ce mai mulți primari liberali au trecut în rândurile PSD. Ultimul caz este cel al primarului din localitatea dâmboviţeană Butimanu, Gabriel Dragnea, care a anunțat vineri trece la PSD.

Virgil Guran a răbufnit după plecarea primarului din Butimanu la PSD

„Îi invităm pe primarii PNL care stau şi pe la noi şi pe la PSD, în loc să îşi vadă de dezvoltarea comunităţii, să plece. Să meargă la PSD! Primul primar invitat este primarul din Butimanu, Gabriel Dragnea, care în patru ani, deşi am încercat să îl sprijin, a uitat să se ocupe de localitate, a uitat să se ocupe de proiecte. Acum vrea să se salveze, poate, cu PSD-ul. Că la PSD merge şi fără performanţă”, a scris vineri pe Facebook preşedintele PNL Dâmboviţa, Virgil Guran.

De cealaltă parte, edilul localității Butimanu spune că este nevoit să plece pentru a-și continua proiectele în comunitate, mai ales că de la PNL nu a primit niciun ajutor. Spune că mai mult sprijin a primit de la Consiliul Județean Dâmbovița, condus de social-democratul Corneliu Ştefan, liderul PSD Dâmbovița.

„Am fost 10 ani în rândurile PNL. Cu bune, cu mai puţin bune, au trecut 10 ani. Am realizat din ce în ce mai multe proiecte, de la an la an. Dar am realizat că, în primul rând, cei mai importanţi sunt oamenii. Aflu, dimineaţă, că un domn, vremelnic aflat în fruntea organizaţiei judeţene a PNL, mă invită să plec la PSD. Dacă ar fi corect, ar spune că nu a sprijinit comunitatea din Butimanu cu absolut nimic, iar plecarea mea spre Partidul Social Democrat e chiar necesară pentru a continua proiectele din comunitatea noastră (…). Nu vă ascund că în ultimii ani am fost sprijiniţi intens de cei de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, condus de domnul Corneliu Ştefan, preşedinte al PSD Dâmboviţa. A contat mult. Astfel, am reuşit să obţinem finanţări importante pentru proiectele finalizate, dar şi cele aflate în derulare”, a scris Gabriel Dragnea într-o postare pe Facebook.