Virgil Popescu: România a realizat economii voluntare de 21,2%, peste media UE

Țările membre UE au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a Regulamentului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze, conform unei declarații date de ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniind că, în perioada de aplicare a regulamentului, România a realizat economii voluntare de 21,2%, peste media UE.

Declarațiile au fost făcute de Ministrul Energiei în cadrul unei şedinţe a Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie, care s-a desfășurat la la Bruxelles.

„Statele Membre au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze naturale, adoptat la data de 26 iulie 2022.

Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

Statele membre ale Uniunii Europene au fost de acord marţi să prelungească cu un an, până în martie 2024, reducerea voluntară a cererii de gaze cu 15%, pentru a ajuta la pregătirea unei alte ierni cu livrări scăzute de energie din Rusia, transmite Reuters.

Bruxelles consideră că, dacă se va continua cu încercarea de reducere a consumului de gaze cu o medie de 15% faţă de nivelurile normale, asta va ajuta atât la garantarea securităţii energetice, cât şi la diminuarea volatilităţii preţurilor.

Măsurile voluntare de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale au fost introduse de UE a fost în luna august a anului trecut, ca răspuns la reducerea livrărilor de gaze naturale din Rusia către Europa.

În general, la nivelul UE, cererea de gaze a scăzut cu 19% în perioada august 2022 – ianuarie 2023, sau cu 41,5 miliarde metri cubi, faţă de nivelul mediu din ultimii cinci ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...
Frlocin Citu (INQUAM_Octav_Ganea)

Florin Cîțu: „Candidez la președinția PNL. Partidul are nevoie de un...

Primul – ministru Florin Cîțu și-a anunțat duminică dimineață candidatura la președinția Partidului Național Liberal. Flancat de un grup de aproximativ 30 – 40 de...