Virgil Popescu: Salut declaraţia preşedintei Comisiei Europene, care urmează să propună plafonarea preţului la gazele din Rusia

Publicat: 02 sept. 2022, 20:31, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Virgil Popescu: Salut declaraţia preşedintei Comisiei Europene, care urmează să propună plafonarea preţului la gazele din Rusia
Sursa foto: energycapitalpower.com

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, salută declaraţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind propunerea de plafonare a gazelor importate din Federaţia Rusă şi consideră că reprezintă o nouă dovadă că instituţiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri pentru stoparea jocurilor de interese de pe piaţa europeană.

„Ca ministru al Energiei, salut declaraţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să propună plafonarea preţului la gaze naturale pentru importul din Federaţia Rusă. O nouă dovadă că instituţiile de la Bruxelles sunt pregătite să adopte măsuri care să stopeze jocurile de interese de pe piaţa europeană, care ne afectează pe toţi. În plus, cele mai puternice state ale lumii pregătesc, în G7, plafonare şi pentru preţul petrolului rusesc”, a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, vineri, că a sosit momentul să fie stabilită o plafonare a preţului gazului rusesc, care vine prin conducte spre Europa, pentru a lupta contra încercărilor preşedintelui Vladimir Putin de a manipula piaţa europeană a energiei.

De asemenea, conform Reuters, preşedinta Comisiei Europene a cerut măsuri pentru taxarea suplimentară a profiturilor excepţionale pe care le fac furnizorii de electricitate din actuala criză a gazelor, iar banii să fie folosiţi pentru sprijinirea companiilor şi a cetăţenilor vulnerabili.

Totodată, miniştrii de Finanţe din G7 (principalele ţări industrializate din lume) au anunţat, într-o declaraţie comună, că intenţionează să implementeze o plafonare a preţurilor produselor petroliere şi a ţiţeiului provenit din Rusia.

Pe de altă parte, Virgil Popescu a reiterat, referitor la Ordonanţa de Urgenţă ce modifică OUG 27/2022, că prin noul pachet de măsuri populaţia este protejata pentru încă un an de zile, respectiv până la 31 august 2023, instituţiile publice, spitalele, şcolile, furnizorii de servicii sociale, IMM- urile, industria alimentară sunt protejate, bugetul României este protejat şi specula va fi aspru taxată şi se pune ordine în piaţă.

„Prevederile din OUG se raportează la legislaţia europeană şi tocmai de aceea dialogul cu instituţiile europene se realizează.(…) Vă asigur că voi notifica şi prezenta OUG în data de 9 septembrie la reuniunea Consiliului de Miniştri ai Energiei de la Praga şi vom lua în continuare cele mai bune măsuri pentru ca românii şi economia României să fie protejaţi în această perioadă.(…) Datoria noastră este să protejăm gospodăriile românilor şi economia noastră de jocurile de piaţă instrumentate hibrid după invazia Ucrainei de Rusia şi de lăcomia speculanţilor”, a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.