Viziuni de AUR. Oferta lui Dungaciu pentru PSD și PNL

Publicat: 21 apr. 2026, 18:40, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Viziuni de AUR. Oferta lui Dungaciu pentru PSD și PNL
7804796-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-1024x681

După votul PSD de retragere a sprijinului politic pentru guvernul Bolojan, AUR a ieșit imediat la rampă cu un mesaj care, la prima vedere, pare spectaculos: Dan Dungaciu a spus că partidul este dispus să guverneze alături de PSD sau PNL, cu o singură condiție — aceste partide să sprijine declanșarea alegerilor anticipate.

O ofertă care sună spectaculos, dar ascunde altceva

În aceeași intervenție, el a anunțat și depunerea unei moțiuni de cenzură la începutul lunii mai și a formulat foarte clar filosofia momentului: „noi nu intrăm la guvernare, noi intrăm la putere”.

Așadar, AUR nu propune o soluție de stabilizare, ci o scurtătură spre o nouă împărțire a puterii, în care actuala criză să fie folosită drept rampă de lansare electorală.

Capcana din spatele formulei de colaborare

Aici trebuie observat primul lucru important: declarația nu este, în fond, o deschidere generoasă către PSD sau PNL, ci o capcană ambalată ca ofertă.

AUR le spune celor două partide mari cam așa:

dacă vreți să guvernați cu noi, trebuie mai întâi să vă tăiați singure o parte din picioarele parlamentare și să intrați într-un proces care v-ar putea micșora dramatic reprezentarea.

Dungaciu chiar a spus fără menajamente că unele partide vor pierde parlamentari, dar că ar putea compensa prin accesul la guvernare după anticipate.

Formula e sinceră în brutalitatea ei:

AUR le propune adversarilor să accepte o operațiune de amputare parțială, cu promisiunea că, după intervenție, poate vor primi și un loc la masă.

Cum se fac, de fapt, anticipatele în România

Numai că, în România, anticipatele nu se fac din poezie politică și nici din exuberanța unui studio de televiziune.

Constituția spune limpede că președintele poate dizolva Parlamentul numai dacă acesta nu acordă votul de încredere pentru formarea guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și doar după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură.

Mai există și interdicții de timp legate de ultimele șase luni de mandat prezidențial, starea de mobilizare, război, asediu sau urgență.

Asta înseamnă că anticipatele nu pot fi declanșate pur și simplu pentru că AUR le dorește și nici doar fiindcă PSD s-a supărat pe Bolojan.

Ele presupun o criză politică dusă până la capăt, cu actori dispuși să respingă succesiv formule de guvern și să meargă conștient spre dizolvarea Parlamentului.

O condiție aproape imposibilă

De aici vine partea cu adevărat interesantă a discursului AUR: partidul cere altora să facă exact ceea ce aproape niciun partid mare nu face de bunăvoie — să accepte o procedură care îi poate lăsa cu mai puține mandate, mai puțină influență și mai puține resurse.

Dungaciu însuși recunoaște, de altfel, că „înțelepciunea parlamentară” spune că alegerile anticipate sunt greu de declanșat, tocmai pentru că parlamentarii nu votează de bunăvoie pentru a-și pierde privilegiile.

Aici declarația devine autoexplicativă:

AUR nu descrie o cale realistă, ci pune pe masă o condiție aproape imposibilă, care îi permite să joace simultan două roluri — rolul partidului „principial”, care cere întoarcerea la vot, și rolul partidului care știe foarte bine că ceilalți nu vor accepta.

Cum transformă AUR impasul adversarilor în avantaj propriu

În limbaj politic mai puțin festiv, asta înseamnă că AUR încearcă să transforme impasul adversarilor într-un avantaj strategic propriu.

Dacă PSD și PNL refuză oferta, AUR poate spune că „vechile partide” fug de popor și de vot.

Dacă, prin absurd, unul dintre ele ar accepta jocul, AUR ar intra în campania pentru anticipate din postura formațiunii care a împins sistemul la zid și l-a obligat să se reîntoarcă în fața electoratului.

În ambele variante, AUR speră să câștige.

Tocmai de aceea această „deschidere” către PSD sau PNL nu trebuie citită sentimental, ca semn de flexibilitate, ci rece, ca exercițiu de oportunism calculat.

Nu intrăm la guvernare, intrăm la putere”

Mai este însă ceva. Când Dungaciu spune că AUR „nu intră la guvernare”, ci „intră la putere”, el spune de fapt adevărul gol al strategiei partidului.

Guvernarea presupune negociere, compromis, ministere, bugete, uzură și administrație.

Puterea, în schimb, e un cuvânt mai mare, mai vag și mai seducător.

În el intră și ideea de dominare simbolică, și aceea de răsturnare a ierarhiei, și aceea de sancționare a partidelor care au condus până acum.

AUR nu vorbește aici ca o formațiune care se pregătește să pună pe masă un program laborios de corecție economică.

Vorbește ca un partid care simte că adversarii sunt slăbiți și că momentul poate fi fructificat prin presiune maximă.

De ce oferta este toxică pentru PSD

Din acest punct de vedere, propunerea către PSD este cu atât mai interesantă.

PSD tocmai a încercat să se desprindă de costurile guvernării Bolojan și să redevină, pe cât posibil, un critic al propriului trecut foarte recent.

Pentru un asemenea partid, a accepta aventura anticipatelor alături de AUR ar însemna să schimbe un risc de uzură cu un risc de canibalizare electorală.

Altfel spus, PSD poate pierde acum din cauza guvernării, dar într-o campanie de anticipate riscă să piardă și mai mult, tocmai în favoarea unei formațiuni care își hrănește ascensiunea din furia antisistem și din delegitimarea partidelor vechi.

AUR nu le întinde social-democraților o mână. Le întinde o oglindă în care PSD ar trebui să accepte că intră într-o competiție pe terenul altuia.

De ce nici PNL nu are cum să guste această invitație

Nici pentru PNL oferta nu e mai comodă. Liberalii ar trebui, teoretic, să gireze un mecanism constituțional complicat, cu rezultat incert, doar pentru a împărți apoi puterea cu un partid care și-a construit discursul tocmai împotriva establishmentului liberal și pro-occidental.

Asta ar însemna nu doar o improvizație tactică, ci și o ruptură de identitate politică.

De aceea, „oferta” AUR are ceva dintr-o licitație organizată de unul dintre competitori: regulile sunt făcute astfel încât, indiferent cine intră în sală, avantajul principal să rămână la organizator. Adică… ne gândim la un cazino? 🙂

Ce lipsește din toată această ”viziune”

Ce lipsește, în schimb, din această ieșire spectaculoasă? Exact partea grea: descrierea lumii de după slogan.

AUR vorbește despre anticipatele ca despre un purgatoriu necesar, despre sacrificiul parlamentarilor și despre o viitoare împărțire a puterii între două partide.

Dar, din nou, nu explică serios

ce fel de guvern ar rezulta de aici,

ce ar face economic,

ce ar negocia extern,

cum ar stabiliza bugetul,

cum ar administra relația cu partenerii occidentali

și cum ar evita ca toată operațiunea să se transforme într-un ciclu și mai amplu de instabilitate.

E multă poftă de resetare și foarte puțină arhitectură instituțională.

Presiune politică, nu proiect de stat

Aici stă, de fapt, adevărata cheie a „viziunii” expuse de Dungaciu.

AUR nu oferă, în acest moment, o formulă coerentă de guvernare, ci o formulă de presiune.

Nu vine cu o punte peste criză, ci cu promisiunea că va adânci criza până când aceasta va produce un raport de forțe mai favorabil partidului. Să ne vedem la putere și pe urmă… găsim noi o șmecherie, ceva.

Este o strategie perfect inteligibilă electoral.

Dar să nu o confundăm cu un proiect de stat. Una este să profiți de oboseala și greșelile adversarilor, alta este să demonstrezi că poți conduce mai bine decât ei. Prima se vede deja. A doua rămâne, deocamdată, în ceață.

Bucuria demolării nu ține loc de guvernare

Pe scurt, AUR nu le spune PSD și PNL „hai să salvăm împreună guvernarea”. Le spune ceva mult mai crud: „dacă vreți să mai contați, veniți cu noi într-o operațiune de demolare controlată și poate veți prinde un loc în noua ordine”.

Problema este că politica serioasă nu se reduce la bucuria demolării.

După ce strigi că totul trebuie dărâmat, vine inevitabil și întrebarea matură: bun, și după aceea ce pui în loc?

Exact aici, „Viziunile de AUR” devin mai degrabă viziuni despre cucerirea puterii decât despre folosirea ei.

Și exact de aceea vorbim atât de des despre infantilism politic, în România.