Vor fi disponibile 130 de cabinete pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer/BioNTech începând de luni

Publicat: 26 feb. 2021, 13:15, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Vor fi disponibile 130 de cabinete pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer/BioNTech începând de luni

Un număr de 130 de cabinete noi vor deveni operaţionale de luni pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech.

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), 156.000 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile, în aceste cabinete, capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet fiind de 60 de persoane pe zi, transmite Agerpres.

CNCAV precizează că programarea pentru vaccinare se va putea realiza începând de sâmbătă şi se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani şi persoanele cu dizabilităţi.

Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare.

Totodată, acţiunea de imunizare a personalului didactic continuă la nivel naţional, până la data de 10 martie, precum şi vaccinarea persoanelor nedeplasabile, care fac dializă, din centrele rezidenţiale, medico-sociale şi a persoanelor fără adăpost.

Cntinuă programarea persoanelor înscrise pentru imunizarea cu vaccinul AstraZeneca

„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă”, conform sursei citate.