Vouchere sociale 250 lei. Când intră pe card banii în decembrie, ultima tranșă

Publicat: 12 dec. 2022, 07:45, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Vouchere sociale 250 lei. Când intră pe card banii în decembrie, ultima tranșă

Ultima tranșă din acest an a ajutorului de 250 lei pentru alimente și mese calde destinate persoanelor şi familiilor aflate în situaţii de vulnerabilitate va ajunge la beneficiari înainte de Sărbători, cel mai târziu pe 23 decembrie, anunță autoritățile.

Astfel, în perioada 12-19 decembrie ar urma să aibă loc transferurile pentru toți cei care dețin voucherele sociale de 250 de lei, după cum a anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Banii pe carduri ar trebui să se vadă efectiv în perioada 19 – 23 decembrie, astfel încât beneficarii acestora să poată face cumpărături pentru masa de Crăciun.

Citește și Vouchere sociale – Lista magazinelor unde pot fi folosite tichetele pentru alimente în valoare de 250 lei

Voucherele de 250 lei vor fi acordate și anul viitor, cu observația că a fost majorat plafonul de venit până la care se acordă compensarea creşterii preţului la alimente de la 1.500 de lei la 1.700 de lei.

Cine primește voucherele sociale de 250 lei

Beneficiarii de vouchere sociale de 250 lei sunt următoarele categorii de persoane:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei,  pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023
  • persoanele – copii și adulți -, încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Citește și Ce produse alimentare se pot cumpăra cu tichetele sociale de 250 lei