Vouchere sociale 250 lei. Când se fac plățile în luna august

Publicat: 01 aug. 2023, 13:58, de Madalina Toma, în SOCIAL , ? cititori
Vouchere sociale 250 lei. Când se fac plățile în luna august

În luna august, urmează să fie plătită cea de-a patra tranșă a voucherelor de 250 lei pentru achiziția de alimente și mese calde destinate persoanelor vulnerabile.

Cei 250 de lei acordați la fiecare două luni vor fi virați pe cardurile speciale în câteva zile, cel mai probabil. Mai trebuie precizat că datorită minivacanței de Sfânta Maria Mare și pensiile vor veni mai devreme. Astfel, pensionarii care au ales plata în cont curent sau pe card vor primi banii în data de 12, cel târziu pe 13. Așa cum se știe, zilele de 14 şi 15 august sunt nelucrătoare pentru bugetari.

Persoanele care au un venit net mai mic de 1700 de lei pe lună, beneficiază de un ajutor în plus din partea statului. Prin programul „Sprijin pentru România”, acestea primesc un card pe care sunt virați 1500 de lei în șase tranșe, adică un ajutor de 250 de lei o dată la două luni, care pot fi folosiți pentru achiziția de alimente și mese calde. Banii de pe cardul de sprijin nu pot fi folosiți pentru achiziționarea de alcool sau țigări.

Ultima tranșă a fost virată în luna iunie. De la începutul lui 2023 și până acum cardurile au fost încercate de trei ori, cumulând suma de 750 de lei.