Washington: Congresul american se opune retragerii trupelor din România
Decizia Pentagonului de a întrerupe rotația brigăzii americane din România provoacă reacții dure în Congresul SUA.
Doi dintre cei mai influenți parlamentari republicani din Comisiile pentru Servicii Armate ale Senatului și Camerei Reprezentanților — senatorul Roger Wicker (Mississippi) și congresmanul Mike Rogers (Alabama) — au criticat public măsura, pe care o consideră „necoordonată” și „periculoasă pentru securitatea flancului estic al NATO”.
„Ne opunem ferm deciziei de a retrage trupele din România”
Într-o declarație comună, cei doi oficiali republicani afirmă că retragerea parțială a forțelor americane din România ar contrazice direct strategia anunțată de președintele Donald Trump și ar transmite un semnal de slăbiciune în fața Rusiei.
„Ne opunem ferm deciziei de a nu menține brigada americană de rotație în România și procesului Pentagonului de revizuire a poziției forțelor armate, care ar putea duce la reducerea în continuare a prezenței americane în Europa de Est. Această mișcare pare făcută fără consultarea Congresului și fără coordonare cu NATO”, au transmis Wicker și Rogers.
Parlamentarii au subliniat că președintele Trump nu a notificat Congresul cu privire la această schimbare și că, până în prezent, nu există o justificare strategică clară pentru relocarea trupelor.
România, „aliat strategic și pilon al securității Mării Negre”
În argumentația lor, liderii republicani au reamintit eforturile constante ale României pentru a sprijini Alianța Nord-Atlantică.
„România este un aliat puternic, care a făcut investiții majore pentru a găzdui trupele americane și a moderniza infrastructura militară. Țara alocă peste 2% din PIB pentru apărare și se angajează să atingă 5%, o contribuție exemplară în regiune”, au afirmat cei doi.
Aceștia au menționat și importanța strategică a sistemului Aegis Ashore de la Deveselu, un element-cheie al apărării antirachetă NATO, pentru care România „și-a asumat riscuri politice și militare semnificative”.
Congresul cere explicații Pentagonului
Wicker și Rogers au avertizat că o retragere grăbită ar putea submina capacitatea de descurajare a NATO, mai ales în contextul intensificării activităților militare ruse la Marea Neagră.
„Retragerea prematură a forțelor americane de pe flancul estic, la doar câteva săptămâni după ce dronele rusești au încălcat spațiul aerian românesc, riscă să încurajeze noi agresiuni din partea Moscovei”, au avertizat parlamentarii.
Aceștia au cerut Pentagonului clarificări urgente privind impactul deciziei asupra posturii de apărare a NATO și garanții că Statele Unite vor menține o prezență militară constantă în Polonia, statele baltice și România.
Avertisment de la București: „Un pas înapoi în fața lui Putin”
Reacțiile nu au întârziat nici în România. Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major al Apărării, a declarat pentru Știripesurse.ro că decizia Washingtonului reprezintă „un mesaj strategic grav”, mai ales dacă este privită în contextul relațiilor dintre Donald Trump și premierul ungar Viktor Orban.
„Dacă facem legătura între simpatia lui Trump față de Orban și lipsa de simpatie pentru România, mi se pare grav. Strict ca mesaj strategic, reducerea efectivelor la Kogălniceanu denotă un pas în spate făcut de partea americană în fața amenințărilor lui Putin”, a spus Dănilă.
Fostul șef al Armatei a precizat că era la curent cu discuțiile privind reducerea prezenței americane încă din februarie, dar consideră că momentul ales și contextul politic internațional fac decizia mult mai sensibilă.
Posibilă înlocuire cu trupe NATO europene
Generalul Dănilă a confirmat că se poartă discuții pentru ca forțele americane retrase să fie înlocuite de contingente NATO, cel mai probabil franceze.
„Se desfășoară în prezent un exercițiu de verificare pentru a evalua posibilitatea extinderii prezenței până la nivelul unei brigăzi. Totul se învârte în jurul cifrei de 1.000 de militari — numărul vehiculat ca fiind cel al trupelor americane care părăsesc România. Deocamdată, nu există o cifră oficială confirmată de Washington”, a explicat generalul