WhatsApp primește o amendă-record de 225 de milioane de euro cu privire la protecţia datelor

Publicat: 02 sept. 2021, 17:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
WhatsApp primește o amendă-record de 225 de milioane de euro cu privire la protecţia datelor

Comisia irlandeză a Protecţiei Datelor (DPC) amendează WhatsApp cu 225 de milioane de euro, cea mai mare amendă din istoria instituţiei şi a doua cea mai mare aplicată vreodată în UE în domeniul protecţiei datelor.

Comisia europeană de Protecţia Datelor acuză mesageria de faptul că transmite datele utilizatorilor altor servicii ale grupului Facebook, fără acordul acestora.

Această decizie are loc în urma unei anchete de trei ani a autorităţii irlandeze.

DPC a examinat în această anchetă conformarea WhatsApp Irlanda faţă de RGPD, noile reguli europene de prelucrare a datelor, care intrat în vigoare în 2016.

WhatsApp a anunţat deja că va contesta această amendă, pe care o consideră „disproporţionată”, potrivit serviciului grupului Facebook, care preconizează să facă apel împotriva acestei decizii în Irlanda sau în mod direct, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).