Zece stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice în benzinăriile OMV și Petrom

Publicat: 09 sept. 2020, 15:31, de Ziarul Puterea, în Transporturi , ? cititori
Zece stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice în benzinăriile OMV și Petrom
Enel X electrice

Enel a anunțat astăzi că va instala zece stații de încărcare rapidă a mașinilor electrice în beniznării OMV Petrom.

Conform celor de la Enel sistemele de reîncărcare rapidă vor fi instalate în staţii de carburanţi din reţeaua OMV şi Petrom acoperind o distanţă de aproximativ 380 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta oraşe din estul, centrul şi vestul ţării.

Toate staţiile de reîncărcare pentru maşini electrice instalate în cadrul parteneriatului vor avea o putere disponibilă de minimum 50 kW, iar un ciclu de încărcare pentru 80% din capacitatea bateriei unui autovehicul se va putea efectua în aproximativ 25 de minute.

„Estimăm că până la sfârşitul anului 2021 vor fi instalate în reţeaua noastră regională peste 40 de staţii de încărcare pentru maşini electrice”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, în timp ce șeful Enel X în România, Marius Chiriac a explicat că prin acest parteneriat utilizatorii de vehicule electrice vor avea mai multă flexibilitate pentru nevoile lor de mobilitate.