Zeci de gospodării din Bistrița Năsăud au fost inundate. Ploile continuă să facă ravagii

Publicat: 08 iul. 2023, 08:42, de Vlad Stefan Orjan, în News , ? cititori
Zeci de gospodării din Bistrița Năsăud au fost inundate. Ploile continuă să facă ravagii

Ploile continuă să facă ravagii în România. Zeci de gospodării au fost inundate în Bistrița Năsăud și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate apa din curțile oamenilor.

În plus, mai multe mașini au fost lovite de copacii rupți de vijelii, în Olt și Buzău.

În satul Dumbrăveni din Bistrița-Năsăud, apa a distrus tot ce a întâlnit în cale. 40 de gospodării au fost inundate, mai multe podețe au fost distruse, iar copacii de pe marginea drumului au fost rupți de puhoaiele de apă. De furia apelor nu au scăpat nici mașinile sătenilor.

Un câine a fost norocos. Un băiat din sat l-a salvat din calea apelor.

Doi copaci au căzut peste cabluri și au întrerupt pentru câteva zeci de minute alimentarea cu energie electrică.

Și în orașul Corabia din Olt vremea a creat probleme. Vineri seară, 5 mașini au fost lovite de acoperișul unui bloc, smuls de rafale puternice de vânt. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

O furtună de câteva zeci de minute a dat traficul peste cap vineri seară și în orașul Buzău. Canalizarea nu a mai făcut față, așa că mai multe străzi au fost inundate. La ieșirea din oraș, spre Ploiești un copac s-a rupt și a blocat șoseaua. Alt copac a căzut în centrul orașului, peste o mașină.

Pe șoseaua de centură a Ploieștiului, șoferii au văzut cum un trăsnet a lovit un lan de grâu. Paiele uscate s-au aprins imediat, iar flăcările s-au extins pe 15 hectare. Fumul dens, care se vedea de la zeci de kilometri distanță a invadat șoseaua, iar autoritațile au emis o avertizare RO-Alert. Pentru un sfert de oră a fost oprită și circulația rutieră, pe sensul de mers către București.