Zelenski: În pofida atrocităților dovedite, Ucraina este pregătită pentru negocieri cu Rusia

Publicat: 09 apr. 2022, 19:31, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Zelenski: În pofida atrocităților dovedite, Ucraina este pregătită pentru negocieri cu Rusia

Ucraina este ”totuşi pregătită” să poarte convorbiri cu Rusia, aflate într-un punct mort după descoperirea atrocităţilor din oraşele ucrainene eliberate, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP.

„Noi suntem pregătiţi să luptăm şi, în paralel, să căutăm căi diplomatice pentru a opri acest război. Pentru moment, avem în vedere un dialog în paralel”, a dat asigurări şeful statului ucrainean într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac Karl Nehammer, aflat în vizită la Kiev şi la Bucea, oraş devenit simbol al atrocităţilor invaziei ruse.

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii ucrainean Viktor Liaşko a anunţat sâmbătă că peste 20 de spitale ucrainene au fost ”distruse complet” în timpul invaziei ruse. De asemenea, peste 300 de spitale şi alte instituţii medicale au fost avariate parţial.

Liaşko a precizat că spitale din oraşe ca Bucea şi Irpin au fost repuse în funcţiune, însă este nevoie de anumite reparaţii la aceste obiective.

La 24 februarie, Rusia a lansat o invazie militară de amploare asupra Ucrainei, Moscova susţinând că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine.