Zi de doliu național: Ultimul drum al lui Ion Iliescu, cu onoruri militare și slujbă la Cotroceni

Publicat: 07 aug. 2025, 07:39, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Zi de doliu național: Ultimul drum al lui Ion Iliescu, cu onoruri militare și slujbă la Cotroceni

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, va fi înmormântat joi, 7 august, în cadrul unor funeralii de stat, după ce a încetat din viață marți, la vârsta de 95 de ani. Guvernul a declarat ziua de joi drept zi de doliu național, în semn de omagiu pentru cel care a fost primul șef de stat al României după Revoluția din 1989.

Slujba religioasă va avea loc la Biserica Palatului Cotroceni, începând cu ora 10:30, și va fi oficiată de un sobor de preoți condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegat al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. După ceremonie, cortegiul funerar se va deplasa la Cimitirul Ghencea 3, unde fostul președinte va fi înmormântat într-un cadru restrâns, doar în prezența familiei și a apropiaților.

Programul evenimentului include momente de reculegere, onoruri militare și intonarea Imnului Național al României. Sicriul va fi purtat pe un afet de tun, iar garda de onoare va fi asigurată de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Traseul cortegiului funerar va include principalele bulevarde din Capitală, de la Cotroceni până la Cimitirul Ghencea III, fiind stabilit de Comitetul pentru organizarea funeraliilor de stat, în colaborare cu familia fostului președinte.

Decizia privind organizarea funeraliilor de stat a generat tensiuni în cadrul coaliției de guvernare. Partidul Social Democrat (PSD) a criticat poziția Uniunii Salvați România (USR) față de această măsură, refuzând participarea la ședința de coaliție programată miercuri. Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat că PSD nu va mai participa la reuniunile coaliției „până când USR nu își va revizui atitudinea”.

Ion Iliescu a fost internat în urmă cu 57 de zile la Spitalul „Agrippa Ionescu” din București, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar. De-a lungul vieții sale politice, a ocupat de trei ori funcția de președinte al României, fiind o figură centrală a tranziției post-comuniste și un personaj controversat în istoria recentă a țării.

Evenimentele de joi marchează încheierea unui capitol important din istoria politică a României.