Zi decisivă pentru șefia DNA și DIICOT. Ministrul Justiției, despre lista candidaților
Președintele României, Nicușor Dan, va avea rolul decisiv în numirea viitorilor șefi ai marilor parchete, a confirmat Ministrul Justiției, Radu Marinescu. Într-o intervenție la Digi24, oficialul a clarificat ierarhia decizională în cadrul procedurii de selecție pentru conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a Parchetului General și a DIICOT, subliniind că, deși Ministerul Justiției face propunerile și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) oferă un aviz, șeful statului este cel care tranșează situația.
Ministrul Justiţiei, despre rolul Președintelui și consultările de la Cotroceni
Întrebat dacă se va consulta cu șeful statului înainte de a trimite propunerile oficiale, Radu Marinescu a explicat că legea îi conferă președintelui atributul final de decizie.
„Legea este foarte clară. Domnul președinte al României, care este vectorul public cu cea mai înaltă reprezentativitate, este și decidentul în această situație. Cu alte cuvinte, simplu spus, domnul președinte va stabili cine va conduce parchetele, marile parchete în viitor”, a declarat Ministrul Justiției, Radu Marinescu.
Totodată, ministrul a punctat faptul că procedura implică o colaborare instituțională loială, neexcluzând discuții prealabile cu Palatul Cotroceni înainte de anunțarea nominalizărilor în luna martie.
„Nu exclud niciun fel de discuții instituționale între actori publici care acționează în conformitate cu responsabilitățile pe care legea și Constituția le atribuie. Sigur că avem comunicare instituțională și cooperare instituțională cu Administrația Prezidențială. Întotdeauna am spus că viziunea mea în exercitarea demnității publice este aceea a unei cooperări loiale între instituții și autorități”, a mai precizat ministrul.
Mister total asupra listei de candidați, până la expirarea termenului
Deși interesul public este uriaș în ceea ce privește magistrații care s-au înscris în cursă, Radu Marinescu a refuzat să ofere cifre sau nume înainte de expirarea termenului limită de depunere a dosarelor, fixat pentru ora 12:00. Ministrul a insistat pe respectarea strictă a regulamentului, refuzând să confirme dacă actualii șefi ai parchetelor se regăsesc printre candidați.
„Ne dorim, cu siguranță, o procedură transparentă, ne dorim, cu siguranță, ca publicul să cunoască aspectele care țin de desfășurarea procedurii. După ce se va atinge termenul limită pentru ziua de astăzi, de depunere a candidaturilor, vor fi oferite informații publice. (…) Regulile trebuie să fie respectate și am rugămintea să mai avem răbdare o oră, după care informațiile vor fi făcute publice. Este cel mai corect atât pentru cei care s-au înscris, pentru candidați, pentru cei care mai doresc încă să se înscrie”, a explicat Radu Marinescu.
Acesta a menționat că a încurajat o participare cât mai largă pentru a asigura o bază de selecție solidă: „În intervențiile mele publice, am încurajat procurorii care consideră că au experiența, au capacitatea managerială, au viziunea de conducere necesară pentru a conduce marile parchete să se înscrie în competiție”.
Criteriile de selecție și poziționarea față de magistrații #rezist
O temă sensibilă abordată în cadrul interviului a fost posibila candidatură a magistraților care au semnat scrisoarea de susținere pentru colegii ce au reclamat nereguli în sistemul judiciar. Ministrul a evitat să politizeze acest aspect, subliniind că evaluarea se va face strict pe baza competențelor manageriale.
„Evaluările din această perspectivă a unor opțiuni sau viziuni cu privire la discuțiile din justiție le puteți face dumneavoastră, mass-media. Eu voi face o evaluare a unor procurori pe baza unor proiecte manageriale, pe baza unor criterii strict legale și acestea vor fi, să zic așa, liniile directoare care ne vor călăuzi în finalizarea activității noastre”, a afirmat Radu Marinescu.
El a dat asigurări că procesul va rămâne obiectiv, indiferent de afilierile sau semnăturile anterioare ale candidaților.
„Deci, în ceea ce privește discuțiile despre semnarea unei liste sau a altei liste, acestea sunt aspecte care, repet, interesează opinia publică, fac obiectul analizelor dumneavoastră, dar noi vom opera în exclusivitate, în mod imparțial și obiectiv, cu criteriile legale care vor permite să discernem în această competiție”, a conchis ministrul.