„Ziua Armistițiului”, care a pus capăt Primul Război Mondial, marcată printr-un ceremonial militar la „Careul Francez” din Galați

Publicat: 04 nov. 2021, 20:30, de Sorin Costea, în SOCIAL , ? cititori
„Ziua Armistițiului”, care a pus capăt Primul Război Mondial, marcată printr-un ceremonial militar la „Careul Francez” din Galați

Cu prilejul „Zilei Armistițiului”, sărbătorită în Franța pe data de 13 noiembrie, la „Careul Francez” de la Cimitirul „Eternitatea” din Galați a avut loc un ceremonial militar în memoria celor 62 de militari francezi înmormântați aici în perioada Primului Război Mondial. Prin „Ziua Armistițiului” este marcată semnarea armistițiului de pe 11 noiembrie 1918, când Germania s-a recunoscut învinsă și astfel a fost încheiat Primul Război Mondial.

La ceremonial au participat colonelul Daniel Parpaillon, atașat militar în cadrul Ambasadei Franței, Philippe Wieber, prim-consilier al Ambasadei şi o delegație de militari francezi, precum și oficialități locale. Au fost intonate imnurile celor două state și au fost depuse coroane de flori din partea Ambasadei Franței și Ministerului Apărării, precum și din partea instituțiilor administrației locale.

„Careul Francez”, care se află lângă monumentele eroilor din Cimitirul „Eternitatea”, a fost amenajat în 1920 și grupează mormintele a 62 de militari francezi, cu 53 de cruci latine și 9 stele musulmane la mormintele unor militari de origine algeriană.

În alocuțiunea sa, atașatul militat al Franței la București, a amintit că militarii francezi care s-au aflat la Galați în perioada Primului Război Militar au luptat alături de locuitorii orașului, iar Misiunea Medicală Franceză care funcționa la Galați în acei ani, a tratat peste 50.000 de civili și militari, răniți în lupte sau afectați de epidemia de tifos.

„Militarii francezi au murit pentru Franța, dar au murit și pentru eliberarea României. Printre aceștia și cei 62 de militari francezi înmormântați aici, la Galați, care sunt un simbol puternic al prieteniei care unește țările noastre încă din 1859, când statul modern român a fost creat cu sprijinul activ al Franței.

Au luat parte și acești militari francezi la curajul locuitorilor din Galați, care au rezistat pe tot parcursul iernii 1916 – 1917 în fața bombardamentelor inamice, apoi, până la eliberarea din 1918, au rezistat în fața epidemiei de tifos, a foametei și a frigului, când spitalele erau pline de răniți și bolnavi, care erau îngrijiți de medici români și francezi. Peste 50.000 de oameni au fost tratați de Misiunea Medicală Franceză de la Galați”, a spus colonelul Daniel Parpaillon.

În 1922, generalul Berthelot a oferit orașului Galați distincția „La Croix de Guerre”

Mulți dintre militarii francezi au murit și în anii de după încheierea războiului, în 1919 și 1920, când trupele franceze au rămas în zonă pentru a sprijini armata română în apărarea Basarabiei și pentru a împiedica Rusia să își atribuie de facto teritoriul Basarabiei în condițiile în care în primăvara anului 1918 populația Basarabiei votase pentru unirea cu România.

Pentru a marca lupta comună a Armatei Franceze și locuitorilor Galațiului, pe 21 octombrie 1922, șeful Misiunii Militare Franceze la București, generalul Henry Berthelot a oferit orașului Galați distincția „La Croix de la Guerre”. Atașatul militar a precizat că în 2022 Ambasada Franței va organiza la Galați centenarul oferirii de către Franța a distincției „La Coix de Gurerre”.

„Din aceste motive, generalul Berthelot a oferit orașului Galați Crucea de Război Franceză în octombrie 1922, iar anul viitor tot aici vom sărbători centenarul acestui eveniment”, a adăugat atașatul militar al Franței la București.