Ziua Iei, pe 24 iunie! Klaus Iohannis a promulgat legea. Tot ceea ce înseamnă acest lucru

Publicat: 24 iun. 2022, 10:00, de Roxana Roseti, în News , ? cititori
Ziua Iei, pe 24 iunie! Klaus Iohannis a promulgat legea. Tot ceea ce înseamnă acest lucru

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 21 iunie a.c., legea prin care ziua de 24 iunie devine „Ziua iei”, după cum a informat Administraţia Prezidenţială. Potrivit proiectului, liderii administraţiei centrale şi locale pot să aloce fonduri pentru organizarea unor evenimente care să promoveze ia.

De asemenea, şcolile, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României, sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei. Camera Deputaţilor a transmis că demersul reprezintă „o dovadă clară şi echilibrată că singura politică a Comisiei permanente pentru relaţia cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului naţional”.

Ziua Universală a iei, care coincide cu sărbătoarea de Sânziene, este deja sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie – începând din 2013, la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine. La nivel internațional, ia românească, simbol național al culturii române, este omagiată în peste 50 de țări. Ia este bluza purtată de femei și lucrată din pânză de in, bumbac, cânepă sau borangic. Tehnicile de decorare au fost transmise de-a lungul timpului, ca o mărturie peste timp a unicității acesteia și o dovadă de statornicie a poporului român.

Cămașa cu altiță ieri, azi și mereu

Cunoscută şi sub denumirea „cămaşa cu altiţă” (chenar), ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali – internaţionali sau autohtoni.

Din punct de vedere lingvistic, termenul “ie” este derivat din latinescul “tunicae lineae” (tunică subţire purtată pe piele). Inspiraţia unui asemenea „obiect vestimentar” este reprezentată de seria portretelor cu ie românească semnată de pictorul francez Henri Matisse, datorată în bună măsură prieteniei sale cu pictorul român Theodor Pallady. Sub formă de camisa (termen împrumutat de la celţi, cu o expunere mai largă), s-au menţionat aspecte despre portul românesc încă din secolul al VI- lea, apărând însemnări în limba latină chiar şi în “Glossarium mediae et infimae Latinitatis” al lui Du Cange.

Cu toate astea, nu se poate preciza exact data apariţiei iei, dar se presupune că ar fi fost prima oară purtată de populaţia din cultura Cucuteni.

Regina Maria, Principesa Ileana, Principesa Elena, sunt cele care au purtat ia românească cu mândrie. Dintre toate, cea care a transformat ia în stil vestimentar personal a fost Regina Maria.

În prezent, ia se mai poartă în zone precum Maramureş, Sighişoara, unele oraşe din Ardeal, cu precădere în cadrul unor evenimente speciale, precum nunţi, botezuri, dar se poate spune că, după ce tonul a fost dat de designeri, ia a devenit și trend urban.