Ziua Victoriei permanente: Putin a învins poporul rus și a transformat 9 mai într-un cult militar grotesc

Pe 9 mai, Rusia sărbătorește „Ziua Victoriei”. Dar în realitate, pentru Putin, victoria nu e o zi. E o stare de fapt. Permanentă. O mantră. O mascaradă de imagine. De 24 de ani, Vladimir Vladimirovici și-a croit un regim pe modelul glorificării continue: armata, mândria, trecutul, baioneta. Fiecare 9 mai e, de fapt, un 1984 cu tancuri reale și drone imaginare.

Anul acesta, în plin război ilegal împotriva Ucrainei, parada din Piața Roșie a fost încă o piesă în spectacolul victoriei… dar nu asupra Germaniei naziste, ci asupra poporului rus însuși. Adevărata victorie e alta: Putin i-a învins pe ruși. Le-a învins spiritul critic, i-a redus la tăcere, le-a șters viitorul și le-a înlocuit realitatea cu mitologie.

Pparada de pe 9 mai: spectacolul unei înfrângeri naționale

În centrul Moscovei, între rachete balistice și fanfare dictatoriale, Vladimir Putin a apărut cu alai de lideri „prietenoși”: Xi Jinping, Lula da Silva, alți clovni geopolitici. Împreună, au asistat la ritualul anual prin care Rusia își exorcizează umilințele contemporane cu glorii falsificate din trecut.

11.500 de militari. 180 de vehicule blindate. Lansatoare nucleare. Și peste toate, discursul etern al „luptei împotriva nazismului” care, în mintea Kremlinului, se perpetuează prin crime de război în Bahmut și Harkiv.

Realitatea? Putin a confiscat victoria din 1945 și a pus-o la treabă. A transformat-o într-un steag sub care poți ocupa teritorii, închide opozanți, bombarda maternități și vinde suferință la metru cub.

Victoria ca sindrom: când glorifici trecutul ca să scuzi prezentul

Putin are o boală: sindromul victoriei cronice.
Totul e victorie la Kremlin.
Victoria justiției asupra Navalnîi (mort).
Victoria culturii ruse asupra Netflixului.
Victoria rușilor asupra rușilor.

Dar victoria are o față monstruoasă când e pusă în slujba minciunii. Ce vedem de Ziua Victoriei e, de fapt, un ritual de supunere colectivă: milioane de oameni care acceptă fără să clipească faptul că trăiesc într-o închisoare geopolitică cu panglică tricoloră.

Între drone și decadență: țara care trăiește într-o glorie reciclată

Ironia? În ziua în care Rusia își etala forța, în fundal răsunau alarmele antiaeriene. Ucraina trimitea drone de recunoaștere. Oglinzile blindate din Piața Roșie se clătinau, dar regimul rămânea fixat în ceremonialul său paralel.

Nu contează că economia se prăbușește, că soldații vin acasă în saci de plastic, că zeci de mii de tineri fug în Georgia și Kazahstan. Important e că parada merge. Că elicopterele zboară în formație. Că se recită poezii despre glorie. Că tancurile trec la oră fixă.

Victoria nu e ce crezi

În tot acest tablou sumbru, trebuie spus clar: Ziua Victoriei nu mai e despre nazism. Nu mai e despre eliberare. E despre capturare. Despre cum o națiune întreagă a fost hipnotizată de un cult personal.

Putin nu e urmașul victoriei sovietice. E călăul ei simbolic.
A deturnat semnificația luptei împotriva tiraniei pentru a justifica propria tiranie.
A folosit memoria morților din 1945 ca scut pentru teroarea prezentului.
A îmbrăcat dictatura într-o uniformă de mareșal cu decorații istorice.

Poporul rus: înfrânt, nu de NATO, ci de propria tăcere

Adevărata victorie a lui Putin este tăcerea rusului de rând. Acel om care știe, dar tace. Care vede, dar închide ochii. Care a acceptat că e mai ușor să aplaude decât să întrebe. Poporul rus, altădată creator de mari revoluții, a fost învins nu de Occident, ci de frica internă.

Ziua Victoriei a devenit ziua înfrângerii demnității.
Un ritual de umilință pus în scenă cu rachete și stegulețe.

Cât timp Putin e viu, Rusia nu va învinge nimic

Rusia nu mai sărbătorește o victorie.
Sărbătorește o iluzie.
Și fiecare 9 mai devine încă o cărămidă în templul delirului autoritar.

Singura zi reală a victoriei va fi cea în care poporul rus va avea curajul să coboare în stradă nu cu portrete ale eroilor din ’45, ci cu pancarte pe care scrie „Ajunge!”
Până atunci, Ziua Victoriei rămâne Ziua Înfrângerii.