11 județe din România, sub avertizare de cod galben de vânt puternic

O nouă avertizare de cod galben de vânt puternic va intra în vigoare. Vizate de această atenționare sunt 11 județe, aflate în regiuni din nord-vestul, centrul şi sud-estul țării. Însă, în București, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, temperatura urmând să ajungă chiar la 18 grade.

Meteorologii au emis prognoza meteo pe următoarele zile. Potrivit acestora, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, în special în regiunile din nord-vest, centru şi sud-est, iar la munte vor fi ploi. Avertizarea va intra în vigoare miercuri, ora 12.00 și va fi valabilă până vineri, la ora 2.00.

”În intervalul menționat, temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru şi sud-est, în general de 45…60 km/h. În zona de munte vor fi intervale cu precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susţinute în special în zona înaltă”, au transmis meteorologii.

Totodată, miercuri de la ora 18.00, până joi, la ora 22.00, va intra în vigoare și o altă avertizare de Cod galben privind intensificări susținute ale vântului.

”În Munţii Apuseni şi local în Carpaţii Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 100…110 km/h”, au arătat aceştia.

Astfel, mai multe zone din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Sălaj, Cluj, Alba şi Bihor vor intra sub avertizare de cod galben.

În schimb, în Bucureşti, de miercuri de la ora 12.00 până vineri, la ora 2.00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Apărării:„România ar aprecia în mod deosebit o contribuție cu trupe...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Slovenia, o întâlnire bilaterală cu omologul său,...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...