O firmă din Turcia a cumpărat Noriel, cel mai mare retailer de jucării din România

Compania Sunman Group din Turcia a cumpărat Noriel, cel mai mare retailer de jucării, jocuri şi produse pentru copii din România, de la Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI).

„Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a vândut Noriel, cel mai mare retailer de jucării, jocuri şi produse pentru copii din România. Compania a fost achiziţionată de Sunman Group, un lider de piaţă turc în comerţul cu amănuntul, distribuţia şi producţia de jucării, care operează sub mărcile Sunman şi Toyzz Shop. Valoarea tranzacţiei va rămâne confidenţială”, se arată într-un comunicat al fondului de investiţii.

Noriel a fost achiziționat, în 2016, de Enterprise Investors. La acea vreme era o afacere de familie susţinută de un investitor financiar şi opera o reţea de 47 de magazine. Ca parte a acordului, fondul a oferit Noriel finanţare în valoare de două milioane euro pentru a-i stimula creşterea.

În șase ani, compania a ajuns o afacere omnichannel, cu 88 de magazine situate în toată România. Pentru anul în curs, retailerul de jucării estimează venituri de 312 milioane lei, cel mai bun rezultat de până acum.

„Suntem mândri că facem parte din parcursul Noriel către formatele de retail şi e-commerce de top care oferă cea mai bună experienţă de cumpărături. În prezent, este singurul jucător din România cu un real serviciu omnichannel, care maximizează sinergiile online şi offline. O schimbare a preferinţelor clienţilor pentru produse inovatoare, distractive şi educaţionale va aduce beneficii şi mai mari companiei Noriel, datorită dezvoltării puternice a produselor şi capacităţilor de aprovizionare”, a declarat Dariusz Pietrzak, vicepreşedinte al Enterprise Investors, responsabil pentru investiţie.

Enterprise Investors este una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală şi de Est. Activă din 1990, firma a strâns nouă fonduri cu capital total de peste 2,5 miliarde euro.

Fondurile au investit 2,2 miliarde euro în 151 de companii din diverse sectoare şi au vândut 136 de companii, cu încasări brute totale de 4,2 miliarde euro. Noriel a fost a şaptea investiţie a EI în România.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...

Presa americană: ”Mafia românească vine după cardurile voastre”. Metoda prin care...

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit. Infractorii din mafia românească au instalat...