21 August 1968: Momentul de glorie al României

De ce moment de glorie și de ce gloria nu este pusă între ghilimele, având în vedere că e vorba despre România comunistă, România ceaușistă? 

În dimineaţa zilei de 21 august 1968, Praga se trezea ocupată de trupe şi tancuri sovietice. România s-a opus vehement şi a condamnat această atitudine a Uniunii Sovietice. Aceasta este știrea. Dacă vreți povestea, aceasta e  lungă, complexă și profundă…

Se împlinesc 52 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra Pragăi, când forţe militare din Uniunea Sovietică şi aliaţii ei din Pactul de la Varşovia, cu excepţia României, au invadat Cehoslovacia. Mai precis, în zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari trecuseră graniţele aeriene şi terestre ale ţării. 29 divizii, 7.500 tancuri şi 1.000 avioane, o forţă considerată echivalentă celei americane din Vietnam.

România s-a opus public invaziei, criticând politica sovietică.  Și aici intervine celebrul discurs (Video – https://www.youtube.com/watch?v=n8_zQo4wtNI) pe care l-a ținut președintele României comuniste, Nicolae Ceaușescu în Piaţa Republicii (actuala Piaţa Revoluţiei). Un discurs care a reprezentat momentul lui de glorie şi popularitate în Occident al lui Ceaușescu și al României implicit.

“Dragi tovarăşi, Plenara CC a PCR, Consiliul de Stat au hotărăt in unanimitate să-şi exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul cehoslovac”, işi incepe Ceauşescu discursul. “Dragi tovarăşi, cetăţeni ai României, pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste in Cehoslovacia constituie o mare greşeală, o primejdie gravă pentru pacea in Europa”, continuă Ceauşescu. “Nu există nici o justificare şi nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist”. După cum avea să îmi povestească la un moment dat cineastul Pantelie Tuțuleasa (fost operator de film al familiei Ceaușescu, plecat dintre noi între timp): “Era un strigăt prea mare. Al lui. Era un strigăt nu de supărare, ci de vehemenţă. Eu îl mai văzusem de atâtea ori pe Nicolae Ceauşescu, dar acum era altfel decât în alte situaţii. Ca în congrese, de exemplu. Aici este o apăsare puternică pe pedală. Eu cred că a vrut să fie convingător. Pentru cine? Pentru mulţimea din piaţă sau pentru Occident? Am senzaţia că de data aceasta era ca un fel de supărare ce venea pe umerii lui pentru şicanele din Răsărit. Mulţimea, după părerea mea, părea şocată. Mulţimea nu-l mai văzuse niciodată aşa”. Ca un fapt inedit, vara lui 1968 a fost unicul moment din viaţa lui Ceauşescu când nu a fost necesară mobilizarea mulţimii.

Cu puțin înainte…

Pe 14 mai 1968, generalul și politicianul Charles de Gaulle, preşedinte al Republicii franceze, venea în vizită oficială în România. Trebuie subliniate evenimentele zbuciumate din Franţa, pe fondul cărora se desfăşura această vizită. Şi anume: la 3 mai 1968, Sorbona fusese evacuată de manifestanţi, cu intervenţia forţelor de poliţie; la 10-11 mai 1968, o noapte ” a baricadelor” marca agitaţia studenţească din Cartierul Latin; la 13 mai, cortegii sindicale şi studenţeşti defilau la Paris şi în multe alte oraşe franceze; se declanşează o grevă generală, care paralizează întreaga ţară aproape 15 zile, iar studenţii ocupă Sorbona. Bref, după cum spune francezul, de Gaulle vine, cu toate acestea, în România, pe 14 mai 1968, după ce declarase publicistului Michel Droit că această călătorie „este foarte însemnată, esenţială şi nu poate fi vorba de nici o amânare, cauzată de evenimentele interne din Franţa”.

“Ne-a fost frică de Vest şi ne-au atacat din Est”

La Praga, situaţia era complexă. “Ne-a fost frică de Vest şi ne-au atacat din Est” era sloganul ce apărea in 1968 pe zidurile caselor din aproape intreaga Cehoslovacie. “Aş fi tras in aliaţii noştri, sovieticii. Da. Eram foarte supăraţi şi dezamăgiţi”, avea să declare presei franceze in 2002 Jaroslav Stross, unul dintre comandanţii Regimentului 7 Aeropurtate de la Holesov, aflat sub directa coordonare a Serviciilor Militare Secrete cehoslovace. Regiment ce a avut ca misiune secretă salvarea lui Dubcek din măinile sovieticilor. Declaraţia lui Stross este susţinută şi de Vladimir Kosan, şi el comandant in Regimentul 7: “Iniţial am vrut să atacăm Ambasada Sovietică, dar era o adevărată fortăreaţă – nu putea fi distrusă. Am primit informaţii că Dubcek s-ar ascunde in Polonia. Am vrut să-l eliberăm cu ajutorul aeropurtatelor şi să-l transportăm inapoi cu un avion mic, care să zboare la joasă altitudine”.

Pe 3 august, reprezentanţii statelor Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Cehoslovacia s-au întâlnit la Bratislava, unde au semnat Declaraţia de la Bratislava. Aceasta reafirma ataşamentul nemăsurat faţă de doctrina marxist-leninistă şi declara război împotriva ideologiei „burghezo-moşiereşti” şi a tuturor forţelor „antisocialiste”. Uniunea Sovietică şi-a declarat intenţia de a interveni în orice ţară a Pactului de la Varşovia, dacă se va stabili un sistem burghez multipartinic. Politica Uniunii Sovietice de a cere guvernelor socialiste ale statelor-satelit să îşi subordoneze propriile interese naţionale intereselor Blocului Comunist (prin acţiuni militare, dacă era necesar) a devenit cunoscută sub numele de Doctrina Brejnev. În final, sovieticii, fiind nesatisfăcuţi de reformele cehoslovace, au pus în practică invazia ţării. În noaptea de 20-21 august 1968, forţe militare din Uniunea Sovietică, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 şi 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de trupe (estimat la o cifră între 200.000 şi 600.000 de soldaţi). Pe durata atacului armat, 72 de cehi şi slovaci au fost ucişi şi sute au fost răniţi. Alexander Dubcek a cerut populaţiei să nu opună rezistenţă armată.

Liderii partidului şi membrii guvernului din Cehoslovacia au fost arestaţi de paraşutişti sovietici. Dubcek şi alţi „reformatori” au fost urcaţi într-un avion. După o escală în Polonia, conducătorii Cehoslovaciei aterizau în seara lui 23 august, la Moscova. Liderul partidului Dubcek şi primul ministru Cernik au fost aduşi în faţa lui Brejnev şi Kosîghin. La Moscova, liderii cehoslovaci au semnat „acordurile” de „normalizare”. După care, la 26 august, au fost conduşi la aeroport de însuşi Brejnev. A doua zi, la Praga, Dubcek liniştea populaţia aşa cum convenise Moscova. Restul e istorie…

***

Primăvara de la Praga: Despre ce este vorba

Nu e nimic nou, lucrurile de mai jos au mai fost scrise. și din punct de vedere documentar , dar merită rememorate, pentru cine are răbdare să citească, în contextul lui august ‘68. 

La 12 mai 1968 cehii şi slovacii ar fi trebuit să comemoreze moartea compozitorului Smetana, în onoarea căruia se organiza festivalul „Primăvara de la Praga”. Curând numele festivalului a ajuns să fie dat mişcării în favoarea intereselor naţionale, potrivnică Uniunii Sovietice. La începutul anilor 60, Republica Socialistă Cehoslovacă a trecut printr-o perioadă de criză economică, care a dus la înlocuirea lui Antonin Novotny de la conducerea Partidului Comunist din Cehoslovacia. Rămas fără susţinere în cadrul CC al PCC, Novotny a fost nevoit să demisioneze, la 4 ianuarie 1968, din funcţia de prim-secretar al partidului şi de preşedinte al Republicii. Locul său a fost luat de Alexander Dubcek, care avea sprijinul comuniştilor reformişti. Dubcek a lansat în aprilie un program de liberalizări şi reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei şi posibilitatea unei guvernări multipartinice.

Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două naţiuni cu drepturi egale. Deşi programul prevedea clar că aceste reforme trebuie să aibă loc sub conducerea Partidului Comunist, presiunile populare au condus la implementarea imediată a unor reforme. Au început să apară o serie de acţiuni radicale pentru acea perioadă:, iar în presă au apărut declaraţii antisovietice. Membrii conservatori ai Partidului Comunist au cerut măsuri represive imediate, dar Dubcek a preferat o conducere moderată a partidului, anunţând că la Congresul Partidului din luna septembrie vor fi încorporate în statutul partidului planurile unei legi de federalizare şi va fi ales un nou Comitet Central. Ludvik Vaculik, un membru important al Partidului Comunist şi candidat la Comitetul Central publica pe 27 iunie un manifest intitulat „Două Mii de Cuvinte”. Acesta exprima îngrijorarea privind acţiuni ale unor elemente conservative din Partidul Comunist şi a unor forțe „exterioare”. Manevre militare de exerciţiu ale membrilor Pactului de la Varşovia avuseseră loc în Cehoslovacia, la sfârşitul lui iunie.

Vaculik a cerut populaţiei să ia iniţiativă în implementarea programului de reforme. Dubcek, Preşedinţia Partidului, Frontul Naţional şi cabinetul au denunţat cu tărie manifestul. Leonid Brejnev, liderul de atunci al URSS şi conducerea ţărilor din Pactul de la Varşovia (cu excepţia României), erau îngrijoraţi din cauza reformelor lui Dubcek, pe care le priveau ca acţiuni ce slăbeau poziţia Blocului Comunist în plin Război Rece. Conducerea sovietică a încercat să oprească sau să limiteze schimbările din Cehoslovacia printr-o serie de negocieri. Discuţii bilaterale au avut loc în iulie, în apropierea graniţei slovaco-sovietice. La discuţii, Dubcek a susţinut programul aripei reformiste a Partidului Comunist din Cehoslovacia, reafirmându-şi, în acelaşi timp, adeziunea la Pactul de la Varşovia şi COMECON. Conducerea Partidului Comunist Cehoslovac era, însă, împărţită între reformatori, care îl sprijineau pe Dubcek, şi conservatori, care au adoptat o poziţie anti-reformă.