33 de persoane au murit în accidente rutiere pe drumurile din Teleorman

Publicat: 06 dec. 2022, 13:00, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
33 de persoane au murit în accidente rutiere pe drumurile din Teleorman

38 de accidente rutiere soldate cu victime omenești au avut loc în Teleorman în primele 10 luni ale anului. În evenimentele de circulație care au avut loc pe drumurile din Teleorman au murit 33 de persoane, 13 au fost rănite grav și 21 rănite ușor. Cauzele acestor evenimente sunt, de obicei, viteza excesivă, consumul de băuturi alcoolice la volan, dar și pietonii care traversează neregulamentar, urmați de bicicliști și depășirile neregulamentare.

În primele 10 luni ale anului în curs, polițiștii au aplicat peste 28.000 de sancțiuni, au reținut 3.573 de permise de conducere și 2.085 de certificate de înmatriculare. Nici la capitolul infracțiuni, situația nu este una bună, 698 au constatat oamenii legii, 420 fiind infracțiuni de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă sau de altă natură și 269 infracțiuni contra siguranței pe drumurile publice.

13 permise de conducere, reținute de polițiști în minivacanța de 1 Decembrie

La acest sfârşit de săptămână, în contextul minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii au continuat acțiunile pe raza județului Teleorman, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind întocmite dosare penale și aplicate sancțiuni contravenționale pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

Citește mai departe pe Liber în Teleorman.