47 de persoane dintr-un azil francez au devenit subiect de studiu

47 din cei 78 de rezidenți ai unui azil de bătrâni din estul Franței au fost testați pozitiv pentru Covid-19, deși toți au fost vaccinați la mijlocul lunii ianuarie.

Potrivit postului german de televiziune RTL, care a acordat spațiu subiectului în cadrul jurnalului de știri, „nu există dovezi că vaccinul împiedică transmiterea bolii. Singura certitudine este că vaccinul Pfizer-BioNtech protejează împotriva formelor grave de Covid-19.

Consecință directă: risc mai mic de a fi spitalizat, de a ajunge la terapie intensivă și, prin urmare, de mortalitate mai mică. După prima doză, este necesar să așteptați o săptămână pentru o eficiență de 50% și doar câteva zile după a doua doză, eficacitatea depășește 90%.

Prin urmare, putem fi vaccinați dar bolnavi și cu mai puține simptome”. Cele 47 de persoane au devenit subiect de studiu în acest caz, având în vedere că nu se știe cum s-au pozitivat.

RTL a menționat și declarația managerului azilului, Caroline Guillotin: „Duminică, 31 ianuarie, 7 persoane aveau febră, așa că au fost testate, iar verdictul a fost pozitiv. Suntem astăzi la 47 de persoane.

Sperăm că imunizarea, care a fost efectuată la mijlocul lunii ianuarie, îi protejează pe rezidenții noștri de forme severe ale bolii, ceea ce pare să fie cazul momentan. Însă eu rămân precaută. Dintre cei 47 de rezidenți infectați în prezent, foarte puțini au forme grave, iar majoritatea au simptome ușoare, care dispar în câteva zile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...