60 din 141 de comercianți din mall-ul AFI Brașov nu aveau autorizație de funcționare. Amenzi de 24.000 lei

Publicat: 29 iun. 2021, 12:30, de Răzvan Zamfir, în ESENȚIAL , ? cititori
60 din 141 de comercianți din mall-ul AFI Brașov nu aveau autorizație de funcționare. Amenzi de 24.000 lei

Poliția Locală Brașov, prin Biroul Protecția Mediului și Activități Comerciale, a făcut în perioada 16 – 25 iunie o serie de verificări legate de modul în care sunt respectate prevederile OG nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Potrivit Biz Brașov, controlul i-a vizat pe toți cei 141 de agenți economici care desfășoară activități comerciale în mall-ul AFI din Brașov.

În urma acestei acțiuni, polițiștii locali au constatat că 60 dintre societățile inspectate nu dețineau autorizație de funcționare, motiv pentru care au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum total de 24.000 lei.

„Verificările vor continua în toate zonele comerciale din oraș, astfel că, Poliția Locală Brașov le reamintește managerilor/administratorilor de firme că – după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și după obținerea certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare ori, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare – societatea comercială are obligația de a dobândi autorizație/acord de funcționare”, anunță Poliția Locală Brașov.

Mall-ul AFI Brașov a fost livrat în octombrie 2020 și are o suprafață închiriabilă de 45.000 mp. Mall-ul are atașată și o clădire de birouri de 15.000 mp, iar compania a investiti 148 milioane de euro în dezvoltare.