„Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”. Cum și de unde s-a făcut prima transmisie a radioului public, acum 93 de ani (VIDEO)

Publicat: 01 nov. 2021, 20:00, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
„Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”. Cum și de unde s-a făcut prima transmisie a radioului public, acum 93 de ani (VIDEO)

Radioul public aniversează astăzi 93 de ani de la prima transmisie în eter. „Alo, alo, aici Radio Bucureşti!” – acestea au fost primele cuvinte care s-au auzit de la radio.

La 1 noiembrie 1928 era lansată în eter prima emisiune care începea cu cuvintele: „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti!”. La 22 decembrie 1926 era constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică, sub conducerea marelui inginer profesor Dragomir Hurmuzescu. Primul sediu a fost în Strada Fântânii, General Berthelot de astăzi, la numărul 60, o veche casă boierească cu un singur etaj unde se amenajase un studiou mic echipat cu aparate oferite de celebra casa Marconi din Londra.

La 1 noiembrie 1928 se lansată în eter prima emisiune. Începea cu cuvintele: „Alo, Alo, aici Radio Bucureşti !” şi a fost urmată de un scurt discurs al profesorului Hurmuzescu în care afirma: „În curând, radiofonia va deveni criteriu de judecată a gradului de dezvoltare a unui popor”. A urmat un recital de versuri ale lui Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit ca fiind ‘‘un suflet nou’‘, s-au difuzat muzică de dans, informaţii din presă, buletine meteo şi stiri sportive. Emisiunile erau coordonate de un consiliu compus din profesorul Hurmuzescu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Dimitrie T. Alesseanu şi Mihail Jora. Dupa doar câteva zile a apărut primul număr al revistei Radiofonia, publicaţia oficială a societăţii.

Debutul emisiunilor de teatru radiofonic și al celor pentru copii

La începutul anului 1929, revista Radiofonia îşi informa, cu entuziasm, cititorii: “ Luni, 18 februarie, se joacă în studioul Societăţii Române de Radiodifuziune, din strada General Berthelot, delicioasa comedie, într-un act, intitulată Ce ştia satul, de V. Al. Jan, cu concursul eminenţilor artişti ai Teatrului Naţional: Doamna Maria Filotti şi domnul Romald Bulfinski”. Era debutul emisiunilor de teatru radiofonic, care au devenit repede unele dintre preferatele publicului.

În acelaşi an 1929 au început şi emisiunile pentru copii – prima emisiune s-a numit „Ora copiilor”, s-a făcut prima transmisiune directă de la Opera Română, cu „Aida” de Giuseppe Verdi şi apoi prima transmisie în direct a unui concert, de la Ateneul Român.

Anii 1930 au adus primele reportaje şi interviuri radiofonice, marile personalităţi publice au ţinut prelegeri, s-au făcut primele cursuri de limba franceză şi emisiuni pentru informarea corpului diplomatic din capitala României.

Prima transmisie de la Patriarhie, în ziua de Crăciun

Istoricul Eugen Denize scria în primul său volum consacrat istoriei SRR: “Primele emisiuni de acest gen au loc începând din anul 1932 şi sunt jurnale în limbile franceză şi engleză, difuzate înainte de închiderea emisiunii, un sfert de oră înainte de miezul nopţii”. Au urmat apoi şi jurnale în limbile italiană şi germană.

În 1932, dirijorul Mihai Jora înfiinţa Orchestra Radio care avea să intre în circuitul stagiunilor publice chiar în acelaşi an şi se inaugura studioului mare de concerte din Strada General Berthelot, construit de arhitectul G. M. Cantacuzino şi ing. Liviu Ciuley. În ziua de Crăciun se difuza prima transmisie de la Patriarhie, cu pastorala Patriarhului Miron Cristea.

Prima transmisie în direct meci de fotbal

A fost făcută în 1933 – jucau echipele României şi Iugoslaviei. La şapte ani de la prima transmsie, în 1935, numărul abonaţilor radio din România atingea 1 % din populaţie, în capitală şi în oraşele mai mari, radioul intrase în modă.

În acelaşi an intra în funcţiune staţia de la Bod, pusă pe picioare de însuşi Marconi, părintele oficial al radioului. Bod avea să devină cea mai importantă staţie de radio din România, cu cel mai puternic emiţător din sud-estul Europei, locul prin care treceau toate comunicaţiile radio de la conducere către popor. Au vrut să pună mâna pe ea legionarii şi naziştii, a fost apărată, bombardată şi ocupată. Staţia de radioemisie de la Bod a înseamnat chiar istoria radioului în România.

Aici s-a lansat Maia Tănase

La microfonul radioului s-a lansat şi Maria Tănase, la 20 februarie 1938, acompaniată de taraful Ion Matache din Argeş, apoi a susţinut în direct un program la emisiunea Ora satului, cu mai cântece româneşti, şi a început să facă înregistrări pentru emisiunile radio.

Un moment împortant pentru radiofonia românească pentru exterior este data de 12 februarie 1939, când a fost lansată o emisiune complexă despre România pentru America, concepută pentru participarea României la Expoziţia Universală de la New York. În program au putut fi ascultate, între altele, “Poema română”, de George Enescu, o melodie populară în interpretarea marii noastre artiste Maria Tănase, orchestra dirijată de cunoscutul Grigoraş Dinicu, interpretând o horă, arii populare româneşti, în interpretarea Valentinei Creţoiu Tassian şi a lui G. Folescu.

Legionarii anunță la radio uciderea primului ministru

La 10 februarie 1938 se aduceau restructurări în programele de radio şi în administrarea societăţii. Casa Regală a României se bucurase de o prezenţă apreciabilă în programele de radio ale vremii, iar Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) îi fuseseră dedicate zile speciale în emisiuni, dar Regele Carol al II-lea a avut începând de atunci cea mai consistentă prezenţă la radio. În 21 septembrie 1939 opt legionari înarmaţi pătrund în sediul Societăţii Române de Radiodifuziune şi anunţă la microfon uciderea primului ministru Armand Călinescu. Radioul va transmite apoi în direct funerariile primului-ministru.

În noaptea de 30 august 1940, după Dictatul de la Viena, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei către Ungaria horthystă, la radio a vorbit însuşi Mihail Manoilescu, ministrul de externe, cel care făcuse tratativele. „N-am mai auzit aşa ceva, un om plângând la microfon. Un ministru!“, povestea peste ani inginerul Paul Ştiubei. Apoi a urmat o înregistrare a clopotelor bisericilor transilvănene, care a fost însă cenzurată de către Palatul Regal la numai 10 minute de la începere.

În 21 ianuarie 1941 se declanşează rebeliunea legionară şi Societatea Română de Radiodifuziune se militarizează, iar armata cucereşte pe rând posturile de la Băneasa, Bucureşti şi Bod, care se aflau sub ocupaţie legionară. În vară, începe difuzarea emisiunilor specifice războiului: „Ora răniţilor“, „Ora ostăşească italo-română“,Ora ostaşească germană-română“.

23 august 1944: Radioul public a difuzat mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului

La sfârşitul anului 1941, sub conducerea dirijorului si compozitorului Ion Croitoru, se înfiinţează Corul Radio, prima formaţie corală a radioului public.

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi mai ales după intrarea României în război, în iunie 1941, radiodifuziunea şi-a creat ca măsura de precauţie o reţea de posturi experimentale pe unde scurte de 75 w în diferite puncte ale ţării. Postul „Radio Moldoviţa” înfiinţat în 1944 a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian ca principal post de propagandă românească şi anti-propagandă sovietică. În aprilie 1944 are loc din nou evacuarea societăţii în zona Predeal, Timiş, Braşov, Bod, după aprobarea prealabilă a Marelui Stat Major, dar emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte la Sinaia în vila generalului Gh. Rasoviceanu, la Palatul Regal Peleş şi Piatra, într-un imobil din spatele vilei lui Antonescu de la Predeal.(w300) Mesaj rege

În 23 august 1944, radioul public a difuzat mesajul regelui către ţară şi proclamaţia guvernului. Comunicatul Regelui Mihai a fost imprimat la Palatul Regal, pe disc de ceară. Discul a fost transportat apoi la sediul Radiodifuziunii din Str. Nuferilor şi de aici, mesajul sonor a fost transmis prin cablu telefonic, la Staţia Bod, iar de la Bod, l-a auzit toată ţara. A doua zi locaţiile posturilor SRR au fost atacate concomitent de armatele germane: postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore , iar cel de la Băneasa a fost cucerit şi eliberat abia pe 29 august. Sediul central din Str. General Berthelot nr. 60 a fost bombardat şi distrus în întregime, dar emisiunea a continuat să fie transmisă din studiourile de ajutor din zona Bod – Braşov până la 28 august când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România.

SRR este trecută în subordinea Comisiei Militare Sovietice, iar în componenţa noului Consiliu de Administraţie intră reprezentanţi ai partidelor din Blocul Naţional Democratic.

1945: Tribunalul Poporului cere SRR textele conferinţelor radio

După ce la 23 august 1944 România s-a alăturat Puterilor Aliate, la sfârşitul aceluiaşi an s-a înfiinţat postul “Dacia romană”, care emitea în 5 limbi: engleză, rusă, franceză, maghiară şi germană. Conform Deciziei Consiliului de Administraţie, postul îşi propunea “să lupte pentru încadrarea României în Naţiunile Unite, să prezinte reconstrucţia economică şi democratizarea ţării”. Până la construirea noului sediu, dat în folosinţă parţial în 1947, Radio România îşi va continua activitatea din studiourile improvizate în câteva imobile din Bucureşti şi în Liceul „Sfântul Sava”.

Regimul comunist instaurat cu forţa va marca şi istoria Societăţii Române de Radiodifuziune, sub semnul “războiului rece” ideea de propagandă devine determinantă. În 1945 Tribunalul Poporului, însărcinat cu anchetarea şi condamnarea prezumtivilor criminali de război, cere SRR textele conferinţelor radio rostite de mari personalitati politice, între care Ion Antonescu şi Mihai Antonescu, doctori, generali, ingineri şi profesori, şi începe epurarea personalului Societăţii.

Inaugurarea oficială a sediului radioului public a avut loc în 1952, însă ansamblul de clădiri a fost terminat abia în 1960, ultima dată în folosinţă fiind Sala de Concerte. În 1956 apare Televiziunea Română, cu care Radio România fuzionează, formând împreună instituţia numită Radioteleviziunea Română.

Cum se „derulează” comunismul la radio

Începând din anii 1950 emisiunile sunt dedicate în special hotărârilor Biroului Politic al partidului, naţionalizării, colectivizării, aniversărilor legate de Armata Roşie, problemelor economice ale socialismului în URSS, prieteniei româno-sovietice sau cu celelalte state socialiste. Încep şi emisiunile de teatru radiofonic, se difuzează concerte de muzică clasică şi emisiuni de iniţiere muzicală.

În anii 1960 şi 1970 sunt tot mai multe emisiuni culturale, muzicale, de literatură română şi universală, de poezie şi teatru, sunt prezente cele mai cunoscute nume ale culturii româneşti, se transmit Jocurile Olimpice. Abundă emisiunile dedicate lucrărilor Partidului Comunist şi educaţiei politice, iar emisiunile, inclusiv cele pentru copii, descriu „viaţa fericită, dragostea neţărmuită faţă de partid şi patrie şi elanul participării la măreaţa opera de făurire a societăţii socialiste”. În momentele critice ale istoriei, staţia Bod a avut un rol covîrşitor. Dacă n-ar fi funcţionat la cutremurul din 4 martie 1977, haosul şi panica ar fi pus stăpînire peste români. „Imediat după seism am fi vrut să transmitem, dar n-aveam ce. Bucureştiul tăcea. Abia pe la ora 23, la două ore după catastrofă, s-a transmis un comunicat oficial. Apoi, numai muzică simfonică”, povestea unul dintre inginerii care lucrau la Staţia Bod.

În anii ’80, Radioteleviziunea, aflată sub controlul direct al statului din 1948, în urma decretului de naţionalizare, începe să resimtă acut presiunile statului. În 1985, din ordin de partid, sunt desfiinţate studiourile teritoriale de radio. Programul 1 şi Programul 2 îşi reduc emisia la 18 ore pe zi fiecare, iar Programul 3 la 11 ore.

Momentul 1989

Din data de 22 decembrie 1989, accesul în clădirea Radiodifuziunii şi chiar şi între diferite etaje ale acesteia se realiza pe baza unor parole zilnice. În 22 decembrie 1989 la ora 12:27, Radiodifuziunea Română transmite primul mesaj al revoluţionarilor din capitală. În aceeaşi noapte, la îndemnul cetăţenilor, studiourile teritoriale îşi reluau rând pe rând activitatea. Radioteleviziunea Română Liberă

Din ianuarie 1990 instituţia a evoluat rapid. A început să emită Antena Bucureştilor, devenită din 1998, Radio Bucureşti, apoi s-a înfiinţat Centru de Informare şi Sinteză, devenit ulterior Agenţia de presă RADOR. Din 1992 începe să emită Antena Satelor, singurul post exclusiv pentru mediul rural din Europa. În 1993 Societatea Română de Radiodifuziune obţine licenţa de emisie din partea CNA şi din acelaşi an Radio România devine membru cu drepturi depline al EBU, European Broadcasting Union.

Radioul se desparte de Televiziune

Din iunie 1994, conform Legii nr. 41, Radioteleviziunea Română se scindează în Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune care devin servicii publice autonome, de interes naţional şi independente editorial.

După doi ani se reorganizează programele de emisie: Programul I devine Radio România Actualităţi – post de informaţie cu emisie 24 h/zi, Programul II devine Radio România Cultural – post cu emisiuni de literatură, teatru, ştiinţă, cultură muzicală şi muzică simfonică, operă, corală etc, Programul III îşi schimbă numele în Radio România Tineret – post dedicat tinerei generaţii. Se înfiinţează 11 redacţii specializate şi un „Departament al Posturilor Teritoriale şi Locale” şi se hotărăşte înfiinţarea celui de-al patrulea post al Radiodifuziunii: Radio România Muzical.

În 1997 se înfiinţează Editura Casa Radio care publică CD-uri, cărţi şi materiale proprii radiodifuziunii. Din anul 2000 radioul întră în alta epoca tehnologică, începe modernizarea echipamentelor şi digitalizarea şi se inaugurează Camera ştirilor, echipată cu un sistem computerizat care asigură conectarea la fluxuri informaţionale, selectarea rapidă a ştirilor şi accesarea în timp real. Din 2003, reţeaua de corespondenţi externi ai Radio România acoperă principalele capitale ale lumii şi zonele fierbinţi sau de conflict.

Începe digitalizarea

Din 16 noiembrie 2004 Radio România Tineret dispare din FM şi se transformă în Radio3Net, primul post public emiţând exclusiv pe internet la www.radio3net.ro, iar după dispariţia fondatorului acestui canal, Florian Pittiş, programul Radio3Net adaugă numele acestuia în denumirea sa. În 2007 Radio România îşi defineste cartea de identitate în documentul numit „Misiune, Viziune, Valori, Principii”, iar anul următor aduce schimbări şi în identitatea vizuală atât la nivel de corporaţie, cât şi pentru posturile sale: Radio România şi posturile Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Antena Satelor, Radio România Internaţional şi Radio România Regiona. În acelaşi an e lansat proiectul „Apelul pentru salvarea memoriei Radioului” susţinut de peste 1.500 de personalități din diverse domenii ale vieții culturale, sociale și politice pentru transpunerea întregii arhive a radioului public în format digital. După doi ani, la aniversarea radioului din 1 noiembrie 2009, începea digitalizarea primului document de arhiva din Fonoteca de Aur, un discurs susţinut de Nicolae Iorga în data de 24 martie 1939, fragment al conferinţelor radiofonice „Sfaturi pe întunerec”. Procesul propriu-zis al digitalizării a fost însă programat să înceapă din 2010 și să se termine 15 ani mai târziu.

Mesaj de la Ambasada SUA

De la înfiinţarea sa, Radioul public a transmis neîntrerupt toate evenimentele semnificative din istoria României. Ca recunoaştere a rolului deterimant în istoria ţării noastre Parlamentul a instituit Ziua de 1 noiembrie ca Zi Naţională a Radioului. Într-un mesaj de felicitare, Ambasada SUA a precizat că libertatea presei şi libertatea de exprimare sunt fundamentale în orice regim democratic, iar această zi este dedicată jurnaliştilor de radio, care, adesea expunându-se unui mare risc în acest mediu sanitar precar, relatează poveştile care altfel nu ar putea fi auzite.
Nu în ultimul rând, pentru românii din străinătate Radioul public reprezintă un mod de a păstra legătura cu ţara.

Toată istoria radioului românesc prezintă evoluția societății românești, în mod tragic sau fericit, de-a lungul timpului.