Iaşi: Dosar penal in rem pentru omor calificat în cazul studenţilor găsiţi morţi

Publicat: 11 dec. 2021, 16:45, de Eliza Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Iaşi: Dosar penal in rem pentru omor calificat în cazul studenţilor găsiţi morţi

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au început urmărirea penală in rem, pentru omor calificat, după ce cadavrele a doi tineri studenţi, care prezentau urme de violenţă, au fost descoperite într-o vilă dintr-o zonă rezidenţială a oraşului.

Prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat că în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, procurorul criminalist a fost informat cu privire la faptul că, într-un imobil din municipiul Iaşi, strada Moara de Vânt, au fost găsite două cadavre. Potrivit acesteia, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Cadavrele prezentau urme de violenţă

„Până la acest moment procesual s-a stabilit că persoana decedată de sex masculin, în vârstă de 25 ani, cetăţean marocan, era student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, iar persoana decedată de sex feminin, în vârstă de 23 ani, era prietena primului. Descoperirea a fost făcută de către organele de poliţie care au fost informate cu privire la posibila dispariţie a tânărului student care, în cursul zilei de 10 decembrie, ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles„, explică, prin intermediul unui comunicat de presă, prim procurorul.

Conform sursei citate, cadavrele prezentau urme de violenţă, iar în imobil s-au identificat urme de ardere. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale.