Bursa de Valori București a deschis în creștere prima ședință de tranzacționare din 2022

Publicat: 03 ian. 2022, 18:00, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Bursa de Valori București a deschis în creștere prima ședință de tranzacționare din 2022

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar la 30 de minute de la debut înregistra schimburi de 2,577 milioane de lei (520.894 de euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 17 companii, era pe plus cu 0,09%, iar indicele BET-Plus, care indică evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere tot cu 0,10%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,08%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a înregistrat o apreciere de 0,15%, informează Agerpres.

Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe plus cu 0,55%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 0,53%.

Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Comelf (+14,44%), Conted (+13,04%) şi Romcab (+9,48%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Mecanica Fină (-6,45%), Turism Felix (-5,17%) şi Rompetrol Rafinare (-2,44%).

Bursa de Valori Bucureşti a câştigat 5,4 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,43%, în ultima săptămână din 2021, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu aproape 35%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele