Premierul se va întâlni vineri cu sindicatele din învăţământ

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vineri, la ora 11.00, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, după ce cadrele didactice au organizat azi o grevă de avertisment.

Ministerul Educaţiei este în legătură permanentă cu sindicatele reprezentative din învăţământ şi asumă un dialog transparent şi deschis cu acestea în vederea adoptării unor măsuri adecvate cu privire la salarizarea personalului din sistem. De asemenea, pentru identificarea soluţiilor, în data de 21 ianuarie – ora 11.00, consultările vor continua printr-o întâlnire a Prim ministrului Guvernului României cu sindicatele din învăţământ”, se arată în declaraţia transmisă de ministru.

Sorin Cîmpeanu îşi exprimă încrederea că profesorii, învăţătorii şi educatorii „vor continua să pună în prim plan interesul copiilor”, menţionând totodată că revendicările cadrelor didactice sunt „pe deplin justificate”.

Recunoaştem şi susţinem dreptul cadrelor didactice la o salarizare motivantă, având în vedere atât importanţa educaţiei, cât şi starea actuală a sistemului de învăţământ, inclusiv din perspectiva salarizării, mai ales atunci când există prevederi legale în vigoare care dispun creşteri salariale, ce nu au putut fi acordate până acum din cauza lipsei resurselor. Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligaţia respectării deficitului bugetar asumat ca ţară, în anul 2022 au fost alocate creşteri salariale de 4% în educaţie, ajungându-se la un total de 20% din creşterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecinţă, rămâne restantă obligaţia de creştere a salariilor în învăţământ cu 12%„, precizează ministrul.

Bugetul Ministerului Educaţiei destinat cheltuielilor de personal a crescut

Cîmpeanu adaugă că, în valoare absolută, bugetul Ministerului Educaţiei destinat cheltuielilor de personal a crescut cu peste 1,1 miliarde lei, în raport cu execuţia pe anul 2021: de la 20,4 miliarde lei la 21,5 miliarde lei.

Totodată, după o stagnare la pragul de 6.111 lei/elev în anii 2020 şi 2021, costul standard/elev destinat cheltuielilor salariale a crescut în anul 2022 la 6.386 lei/elev (+4,5%), transmite ministrul.

De asemenea, costul standard/elev destinat cheltuielilor materiale a crescut în anul 2022, în medie, cu 13,17 %, creşterea fiind mai accentuată in mediul rural. Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condiţiile creşterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluţii de acoperire a obligaţiilor asumate”, precizează Cîmpeanu.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cheltuielile cu salariile, bonusurile și indemnizațiile de la CE Valea Jiului...

Complexul Energetic Valea Jiului a devenit operațional din luna octombrie 2023, prin preluarea activelor importante de la Complexul Energetic Hunedoara. Cheltuielile Complexului Energetic Valea...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...