Premierul a declarat cu această ocazie că accelerarea eforturilor orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de producţie a energiei constituie o prioritate pentru Guvernul român, care îi sprijină pe investitorii care contribuie la această abordare strategică.
În cadrul dialogului a fost subliniată și nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate şi sustenabilitate acestor proiecte dedicate obţinerii independenţei energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare şi eoliene, se arată într-un comunicat de la Guvern.
Cele 750 de milioane de euro investite până acum de EDP Renewable în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW, au precizat reprezentanţii grupului.