Ministerul Apărării Naționale anunță o rotație a detașamentului de Apărare Antiaeriană dislocat în Polonia

Publicat: 13 apr. 2022, 06:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Ministerul Apărării Naționale anunță o rotație a detașamentului de Apărare Antiaeriană dislocat în Polonia

Ministerul Apărării Naționale a anunțat o rotație a detașamentului de Apărare Antiaeriană dislocat în Polonia, în următoarea perioadă. Detașamentul va fi dislocat la baza militară din Bemowo Piskie, în perioada 11 – 19 aprilie 2022.

Aceștia vor asigura cea de a XI-a rotaţie naţională la misiunea de asigurare a prezenţei înaintate consolidate pe Flancul Nord-Estic al Alianţei.

Pe parcursul celor șase luni de misiune, artileriştii antiaerieni urmează să participe la activități de instruire alături de militarii americani, britanici, croați și polonezi.

Detașamentul este parte componentă a Grupului de Luptă al NATO

Activitățile de instruire vor avea în vedere și testarea și validarea tehnicilor militare, cu scopul îmbunătățirii coeziunii şi creşterii nivelului de interoperabilitate între trupele membre ale NATO, precizează MApN.

Detașamentul este parte componentă a Grupului de Luptă al NATO și are misiunea de a asigura prezența înaintată și consolidată în sistem rotațional, în Nord-Estul Alianţei, pentru descurajarea oricărei potenţiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summitului de la Varşovia, din anul 2016, potrivit sursei citate mai sus.