Hepatita de cauză necunoscută detectată și în România. Factorul declanșator ar putea fi un adenovirus

Publicat: 26 apr. 2022, 08:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Hepatita de cauză necunoscută detectată și în România. Factorul declanșator ar putea fi un adenovirus

Un caz de hepatită de cauză încă incomplet elucidată a fost detectat la un copil din țara noastră. Acesta se alătură celorlalte cazuri de hepatită acută de etiologie necunoscută raportate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Pacienții afectați de misterioasa formă de hepatită sunt copii cu vârste între 1 și 16 ani. OMS a mai  anunțat că până acum s-a înregistrat cel puțin un deces, iar în cazul a 17 copii (10%) a fost nevoie un transplant de ficat.

Potrivit OMS, începând cu 21 aprilie 2022, au fost raportate cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută din 11 țări din Regiunea Europeană a OMS.

Au fost raportate cazuri în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (Regatul Unit) (114), Spania (13), Israel (12), Statele Unite ale Americii (9), Danemarca (6), Irlanda ( 5), Țările de Jos (4), Italia (4), Norvegia (2), Franța (2), România (1) și Belgia (1).

Adenovirusul, o ipoteză posibilă

„De când OMS a descoperit hepatita acută de etiologie necunoscută, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord publicând la 15 aprilie 2022 primele cazuri, au existat în continuare rapoarte suplimentare de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută în rândul copiilor mici. Nu este încă clar dacă a existat o creștere a cazurilor de hepatită sau o creștere a gradului de conștientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul așteptat, dar nu sunt detectate. Deși adenovirusul este o ipoteză posibilă, investigațiile sunt în desfășurare pentru agentul cauzal”, subliniază OMS.

Susan Hopkins, consilier medical șef al UKHSA, agenție pentru securitate medicală din Marea Britanie, spune că în spatele creșterii ar putea fi ”cel mai probabil” un adenovirus. Familia adenovirusurilor cuprinde un grup de câteva zeci de virusuri care, de obicei, provoacă răceli, vărsături și diaree la copii.

Medicii au exclus legătura între aceste cazuri și vaccinul Covid-19, deoarece copiii implicați nu sunt vaccinați.

Investigații suplimentare sunt în desfășurare în țările care au identificat cazuri și includ istorii clinice și de expunere mai detaliate, teste toxicologice (adică teste de toxicitate pentru mediu și alimente) și teste virusologice/microbiologice suplimentare, mai anunță OMS.